Italianul Riccardo Ricco, dublu castigator de etapa in actuala editie a Marii Bucle, a fost testat pozitiv cu eritropoietina, dupa etapa a patra a competitiei si a fost imediat eliminat din Turul Frantei. Ricco, 24 de ani, este al treilea rutier depistat pozitiv de la startul editiei 2008 a Turului.

Inainte de eliminarea din competitie, Ricco se afla pe locul 9 in clasamentul general, la 2 minute si jumatate in urma liderului Cadel Evans. Italianul a castigat etapele 6 si 9 si se afla pe prima pozitie in clasamentul cataratorilor si in cel al tinerilor.

Echipa pentru care a concurat Ricco, Saunier Duval, a decis sa se retraga din concurs. Cei mai bine clasati rutieri ai formatiei erau spaniolul Juan Jose Cobo Acebo, locul 8, Ricco, locul 9, si Leonardo Piepoli, locul 24, ultimii doi si castigatori de etapa in actuala editie.

In prealabil, spaniolii Manuel Beltran si Moises Duenas fusesera depistati pozitiv, tot cu eritropoietina.