Nigel Hayes-Davis a doborât recordul de puncte înscrise de un jucător într-un singur meci din Euroliga masculină de baschet, vineri, în timpul partidei dintre Fenerbahce Istanbul și ALBA Berlin, scor 103-68, informează AFP.

Nigel Hayes-DavisFoto: SeskimPhoto / imago sportfotodienst / Profimedia

Nigel Hayes-Davis, 50 de puncte în meciul dintre Fenerbahce și ALBA Berlin

Americanul celor de la Fenerbahce a înscris 50 de puncte în duelul de la Istanbul.

Precedentul record data din 29 noiembrie 2019 și îi aparținea americanului Shane Larkin (Anadolu Efes): 49 de puncte într-un meci cu Bayern Munchen.

Recordul absolut de puncte înscrise într-o întâlnire din cea mai importantă competiţie europeană la nivel de club îi aparţine fostului baschetbalist iugoslav Radivoj Korac, autorul a 99 de puncte pentru OKK Belgrad într-un meci cu Alvik Stockholm disputat în 1964, cu mult înainte de a fi creată Euroliga, în anul 2000, scrie AFP, potrivit Agerpres.

Rezumatul meciului dintre Fenerbahce Istanbul și ALBA Berlin: