Alina Rotaru-Kottmann, una dintre speranțele delegației României pentru Jocurile Olimpice, s-a deschis într-un interviu extins acordat Gazetei Sporturilor cu patru luni înainte de Paris. S-o cunoaștem îndeaproape pe săritoarea în lungime care, la Mondialele de vara trecută, aducea prima medalie tricoloră după 14 ani de așteptare.

Alina Rotaru-KottmannFoto: GSP.ro

Treizeci de ani, două ediții ale Jocurilor Olimpice la activ, încă una la orizont, o medalie mondială neprețuită și un zâmbet permanent, de-a dreptul molipsitor. E rețeta care o descrie cel mai bine pe atleta aflată în plin apogeu în acest moment, practic unul dintre vârfurile de lance cu care Team România se va prezenta la vară, la Paris.

Stabilită de 10 ani în Germania, o schimbare fundamentală din viața ei pe care o descrie franc în jumătatea de oră de confesiuni făcute în sala „Ioan Soter” din Capitală, într-una dintre scurtele ei vizite la București, Alina Rotaru-Kottmann se numără printre sportivii români foarte bine poziționați în acest moment.

Bronzul de la Budapesta, o gură de oxigen pentru întreg atletismul românesc, i-a deschis noi perspective și i-a facilitat, bineînțeles, prezența la Paris, pentru ceea ce va însemna a treia ei Olimpiadă, după Rio și Tokyo. Nu și ultima, fiindcă visul Los Angeles 2028 rămâne bine întipărit în foaia ei de parcurs.

Citește mai mult pe gsp.ro