Chiar dacă departamentul de poliție din Miami anunța ca principală ipoteză sinuciderea în cazul lui Konstantin Koltsov, fosta sa soție a susținut că acesta era cel mai probabil foarte beat și moartea ar fi survenit în urma unui accident.

Konstantin KoltsovFoto: Kamaryt Michal / ČTK / Profimedia

>> Aryna Sabalenka surprinde după moartea iubitului ei - Decizia luată în privința participării la WTA Miami

Iubitul Arynei Sabalenka „era foarte beat” când a căzut de la balco, susține fosta soție

Vestea morții fostului hocheist Konstantin Koltsov, iubitul numărului 2 mondial Aryna Sabalenka, a zguduit marți lumea tenisului.

Deși poliția a exclus din start crima și a anunțat că cel mai probabil acesta s-a sinucis, fosta sa soție a venit cu o nouă ipoteză.

„Cel mai probabil era foarte beat. Din păcate, pentru jucătorii de hochei este ceva obișnuit.

S-au găsit sticle goale de alcool în camera în care a stat Konstantin, balconul avea vedere la ocean, probabil că a fost un accident.

Avem încă vechiul computer de familie, cu emailul lui Konstantin. Știam parolele și am reușit să deschid mesajele.

Konstantin închiriase apartamente și pentru următoarea perioadă și o mașină pe un termen mai lung. Adică nu avea de gând să se sinucidă”, a declarat Julija Mikhailova pentru Daily Mail.

Aceasta a adăugat că fostul ei soț a căzut de la etajul 23 al St Regis Bal Harbour Resort, iar investigația va dura aproximativ o lună, după ce varianta crimei a fost deja exclusă de poliție.

Konstantin Koltsov și Julija Mikhailova au împreună trei copii, în vârstă de 18, 16 și 5 ani.

>> Iubitul Arynei Sabalenka s-ar fi sinucis - Anunțul poliției din Miami

>> Tragediile din viața Arynei Sabalenka: Tatăl și iubitul, foști hocheiști, morți la aproape aceeași vârstă

>> VIDEO Povestea de iubire dintre Aryna Sabalenka și Konstantin Koltsov - „Soarta m-a adus lângă cea mai frumoasă, blândă și înțeleaptă fată”

>> Cauza morții iubitului Arynei Sabalenka, conform presei din Belarus