Sun Yang, înotător chinez - multiplu medaliat la JO, nu va putea participa la Jocurile Olimpice de la Paris, din vara anului viitor.

Sun YangFoto: Imaginechina / ddp USA / Profimedia

Chinezul Sun Yang nu va putea participa la JO 2024 de la Paris

Conform Le Figaro, Federația Chineză de Natație a anunțat criteriile de calificare pentru Paris, iar Yang (32 de ani) nu va avea cum să încerce să se califice pentru JO 2024.

Concret, pentru calificarea la JO 2024 se va ține cont de rezultatele de la CM din 2023, de la CM de anul viitor de la Doha (din februarie 2024) și de la un eveniment care va avea loc în aprilie, la Shenzhen.

Suspendat fiind, Yang nu s-a aflat și nici nu se va afla la startul niciuneia dintre competițiile enumerate mai sus. În aceste condiții, Sun va rata prezența la JO 2024 de la Paris.

Reamintim că Sun Yang este triplu campion olimpic (la 200 m, 400 m şi 1.500 m liber).

Înotătorul chinez este suspendat până în luna mai a lui 2024 (a primit o suspendare de 4 ani de zile într-un scandal de dopaj).

La JO 2012 de la Londra, Sun a devenit primul chinez care a câștigat o medalie olimpică de aur la înot.

De asemenea, Sun Yang (1,98 metri și 89 de kg) este singurul sportiv din istorie care a cucerit aurul la JO și CM în fiecare dintre probele cuprinse între 200 și 1500 de metri liber.

Triplu campion olimpic și de 11 ori campion mondial, Sun Yang este în prezent cel mai medaliat înotător chinez din istorie.