​Andrei Ungur a reușit să se califice joi în semifinalele probei de 100 m spate din cadrul CE de înot în bazin scurt (25 de metri) de la Otopeni. Sportivul în vârstă de 25 de ani va lupta pe seară pentru calificarea în marea finală.

Andrei UngurFoto: Luigi Mariani/LiveMedia / Shutterstock Editorial / Profimedia

>> CE înot în bazin scurt: România, locul 6 în finala de ștafetă 4x50 m mixt

Cronometrat cu 50 sec 61/100, Andrei a avut al treilea timp la general și a bifat calificarea în semifinalele probei.

De asemenea, Denis-Laurean Popescu s-a calificat şi el în semifinale, cu al 11-lea timp din serii: 51 sec 42/100.

„E cel mai bun timp al meu, pentru dimineaţă e foarte bun. Aştept semifinala şi încerc mai bine. Am suporteri, familie, suporteri veniţi din Baia Mare, de departe. Vreau să îi fac fericiţi.

Suntem ca acasă şi mă pregătesc de cinci ani. Îmi place mie proba de 100 de metri spate, mai ales în bazin scurt. Visul meu e să ajung la Jocurile Olimpice.

Mi-ar fi plăcut să fie bazin scurt la Jocurile Olimpice, mă pricep foarte bine la întoarceri şi pe sub apă” - Andrei Ungur, pentru Antena Sport.

De știut:

  • Semifinalele sunt programate joi seara, de la 18:36, respectiv 18:39.
  • Vlad-Ştefan Mihalache a obținut și el calificarea în proba de 200 m fluture cu al şaselea timp din serii, 1 min 55 sec 63/100. Semifinalele vor avea loc joi seara, de la 19:34 şi 19:39.

Programul complet al sesiunii de seară de joi, 7 decembrie, de la CE înot în bazin scurt

18:00: 200 m spate feminin – Finala

18:07: 50 m liber masculin – Finala

18:12: 200 m fluture feminin – Finala

18:19: 200 m mixt masculin – semifinale (Robert Badea şi Daniel Nicuşan)

18:29: 100 m liber feminin – semifinale

18:36: 100 m spate masculin – semifinale (Andrei Ungur şi Denis Popescu)

18:43: Festivitate de premiere – 200 m spate feminin

18:48: Festivitate de premiere – 50 m liber masculin

18:53: Festivitate de premiere – 200 m fluture feminin

18:58: 100 m mixt feminin – Finala

19:04: 1500 m liber masculin – Finala (Vlad Stancu);

19:24: 200 m bras feminin – semifinale (Brigitta Vass);

19:34: 200 m fluture masculin – semifinale

19:44: 50 m spate feminin – semifinale

19:51: Festivitate de premiere – 100 m mixt feminin

19:56: Festivitate de premiere – 1500 m liber masculin

20:01: 100 m bras masculin – Finala

20:08: Ştafetă 4×50 m mixt feminin – Finala

20:13: Festivitate de premiere – 100 m bras masculin

20:18: Festivitate de premiere – ştafetă 4×50 m mixt feminin

Lotul României pentru CE înot în bazin scurt de la Otopeni

FEMININ: Diana Stiger, Ioana Știrbu, Aissia Prisecariu, Brigitta Vass, Maysa Rațiu, Anastasia Bako, Daria Silișteanu

MASCULIN: David Popovici, Vlad Stancu, Andrei Anghel, Patrick Dinu, Darius Coman, Robert Badea, Denis Popescu, , Andrei Ungur, Mihai Gergely, Daniel Nicușan, Vlad Mihalache, Andrei Proca, Nandor Nagy, Alexandru Stoica.

România găzduiește ediţia cu numărul 22 a Campionatului European de înot în bazin scurt pentru seniori, în perioada 5-10 decembrie 2023, în incinta Complexului Sportiv de Nataţie Otopeni.