Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat luni toate adversarele din grupa principală a Campionatului Mondial, după victoria categorică reușită de Japonia împotriva Iranului, scor 42-10.

Fani ai Romaniei la un meci de handbalFoto: CTK / Alamy / Alamy / Profimedia

>> România, în fața celui mai puternic meci din grupă: „Presiunea va fi pe Danemarca”

România, duel cu Germania, Polonia și Japonia în grupa principală a CM de handbal feminin

Victoria cu Serbia le-a asigurat tricolorelor calificarea în grupa principală a Campionatului European de handbal feminin, unde se vor duela cu formațiile din grupa preliminară F.

Dacă Germania și Polonia erau deja calificate după primele două partide, Japonia și-a asigurat și ea accesul prin victoria categorică în fața Iranului, scor 42-10 (20-3).

România va întâlni marți de la ora 21:30 Danemarca, una dintre gazde și principalele favorite, iar meciul are o miză mare, fiecare echipă urmând să intre în grupa principală cu punctele acumulate în compania celorlalte echipe calificate.

Rezultatele zilei la CM handbal feminin

Angola vs Islanda 26-26

Argentina vs Congo 31-26

Camerun vs Paraguay 26-23

Japonia vs Iran 42-10

Germania vs Polonia 33-17

Muntenegru vs Ungaria 24-18

Olanda vs Cehia 33-20

Franța vs Slovenia 31-27

Clasamentul Grupei E a CM de handbal feminin

1. Danemarca – 4 p (71-32)

2. România – 4 p (81-47)

3. Serbia – 0 p (49-62)

4. Chile – 0 p (30-90)