​David Popovici (18 ani) a transmis un mesaj tuturor românilor cu ocazia Sărbătorilor de Paște. Dublu campion mondial și european, David le sugerează compatrioților săi să fie sănătoși și să facă sport.

David PopoviciFoto: Andrew Medichini / AP / Profimedia

>> Fenomenalul David Popovici explică de ce a ales să rămână în România

David Popovici le transmite românilor să petreacă Paștele alături de cei dragi și să facă sport

„Vă urez un Paşte Fericit. Încercaţi să petreceţi cât mai mult timp cu familia, eu asta o să fac, şi staţi sănătoşi. Faceţi sport” - David Popovici.

Reamintim că David a câștigat săptămâna trecută șase medalii de aur la Campionatul Național de înot după cum urmează: în probele de 50 de metri liber, 100 de metri spate, 50 de metri fluture (a bătut recordul național al acestei probe), 400 de metri liber, 100 de metri liber și 100 de metri fluture.

David Popovici, dublu campion european și mondial în vara lui 2022

David Popovici a cucerit două medalii de aur la CE Natație de la Roma din august 2022, sportivul nostru fiind de neoprit în proba regină de 100 m liber , dar și în cea de 200 m liber.

Reamintim că în luna iunie a anului 2022, David Popovici a făcut dubla la CM de Natație de la Budapesta, el reușind să se impună în probele de 100 m liber și 200 m liber.

De-a lungul Campionatului Mondial de Natație un singur sportiv reușise să câștige probele de 100 și 200 m liber de la aceeași ediție.

Se întâmpla în urmă cu 49 de ani, iar cel care bifa această performanță se numește Jim Montgomery (SUA - are în prezent 67 de ani). Ediția din acel an a competiției a fost găzduită de Belgrad.