Tyson Fury și Oleksandr Usyk au convenit asupra termenilor pentru meciul lor de unificare a centurilor la categoria grea, care va avea loc pe 29 aprilie pe stadionul Wembley din Londra, a declarat vineri un avocat al ucraineanului pentru Reuters.

Tyson FuryFoto: Ben Stansall / AFP / Profimedia Images

Cele două părți au convenit la sfârșitul anului trecut că se vor lupta, după ce britanicul și-a păstrat titlul WBC în fața lui Derek Chisora.

La finalul acelui meci, Fury i-a spus lui Usyk (campion mondial în versiunile WBA, IBF, WBO şi IBO), care se afla la marginea ringului: „Unde e Usyk, iepurele? Hei, șobolane, ești următorul, ești următorul! Noi doi, fraiere, data viitoare. O să o primești, fraiere, fricosule! O să te bat rău”.

În urma înțelegerii, „Gypsy King” va primi 70% din suma pusă la bătaie. Într-un videoclip postat vineri pe Instagram, britanicul și-a bătut joc de o presupusă ofertă de împărțire egală a premiilor venită din partea taberei lui Usyk: „Tu și echipa ta valorați 30%”.

Potrivit ESPN, Usyk ar fi cerut ca Fury să doneze 1 milion de dolari Ucrainei, dar nu este clar dacă acest lucru a fost convenit.