Gabriel Bitan (24 de ani) a câștigat, în cursul zilei de duminică, medalia de bronz în proba de săritură în lungime din cadrul Campionatelor Europene de atletism în sală de la Istanbul.

Gabriel BitanFoto: Yasin AKGUL / AFP / Profimedia

Cea mai bună săritură a lui Gabriel a fost de 8.00 metri, celelalte măsurând 7.43 metri, 7.69 şi 7.82 metri (Bitan fusese al treilea și în calificări).

Aurul i-a revenit grecului Miltiadis Tentoglou (8.32 metri - campionul olimpic en titre), iar argintul suedezului Thobias Montler (8.19 metri).

Tot duminică, Daniela Stanciu s-a clasat pe locul 8 (ultimul - după trei încercări ratate la 1.91 metri) în finala de la săritura în înălțime.

Reamintim că sâmbătă Claudia Bobocea a cucerit medalia de argint în cadrul probei de 1.500 de metri (4:03.76 minute).

De știut:

  • Ultimele medalii cucerite de România la CE Atletism în sală au fost înregistrate în urmă cu opt ani: Marian Oprea (triplusalt) şi Florentina Iuşco (săritura în lungime) cucerind atunci medaliile de bronz.
  • Din delegația României fac parte 14 sportivi (7 fete și 7 băieți), iar la CE în sală de la Istanbul participă în total 593 de atleți din 47 de țări.