Atleta Claudia Bobocea a obținut medalia de argint pentru România, în cadrul cursei de 1.500 de metri la Campionatele Europene de Sală de la Istanbul.

Claudia BoboceaFoto: Yasin AKGUL / AFP / Profimedia

Claudia Bobocea, argint la proba de 1.500 de metri - Atleta a fost depășită de Laura Muir

Claudia Bobocea a realizat o performanță importantă la Campionatele Europene de Sală de la Istanbul.

Sportiva a câștigat medalia de argint la proba de 1.500 metri, fiind depășită doar de britanica Laura Muir, potrivit Comitetului Olimpic și Sportiv Român.

Românca a terminat cursa în 4:03.76 minute, în timp ce Laura Muir a trecut linia de sosire în 4:03.40 minute.

Podiumul a fost completat de poloneza Sofia Ennaoui (4:04.06 minute).

Judoka Florentina Ivănescu, bronz la Cupa Mondială de la Tashkent

Florentina Ivănescu a obținut prima sa medalie în Cupele Mondiale de seniori.

Sportiva din România a luat medalia de bronz la Cupa Mondială de la Tashkent, la categoria 63 de kg.

În drumul spre podium, Florentina le-a învins pe F. Khojieva (Uzbekistan), A. Belkadi (Algeria), M. Del Toto Carvajal (Cuba) și A. Leski (Slovenia).