​Comitetul Internațional Olimpic a respins criticile vehemente ale oficialilor ucraineni, care l-au acuzat că promovează războiul, după ce organismul a afirmat că sportivilor ruși li s-ar putea oferi posibilitatea de a se califica la Jocurile Olimpice de la Paris din 2024, informează Reuters.

Jocurile OlimpiceFoto: EyePress via AFP / AFP / Profimedia

CIO respinge criticile defăimătoare din partea Ucrainei

Mykhailo Podolyak, un consilier cheie al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, a spus la sfârșitul săptămânii trecute că CIO promovează „violența, crimele în masă, distrugerea” și a afirmat luni că o prezență rusă la Jocurile Olimpice ar însemna să ofere țării „o platformă pentru a promova genocidul”.

„CIO respinge în termenii cei mai fermi această afirmație și alte declarații defăimătoare. Ele nu pot servi drept bază pentru nicio discuție constructivă", a precizat CIO într-un comunicat.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care săptămâna trecută a cerut o campanie pentru a împiedica sportivii ruși să concureze la Paris, i-a cerut luni sprijinul premierului Danemarcei, aflat în vizită în țară.

În discursul său, Zelenski s-a angajat să „protejeze structurile sportive și mișcarea olimpică internațională de a fi discreditate prin eforturile unor reprezentanți ai birocrației sportive de a permite prezența sportivilor ruși la competițiile internaționale”.

Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a atras atenția anterior asupra faptului că mulți olimpici ruși au avut legături cu armata, inclusiv prin faptul că au concurat pentru cluburi sportive afiliate la Ministerul Apărării.

„Armata care comite atrocități, ucide, violează și jefuiește. Aceasta este cea pe care ignorantul CIO vrea să o pună sub steag alb permițându-i să concureze”, a scris Kuleba pe Twitter.

Rusia a negat acuzațiile potrivit cărora forțele sale ar fi comis atrocități în Ucraina.