Sportul mondial a rămas mai sărac după 2022. Printre cele mai importante nume care au ales să părăsească arena în acest an se numără Roger Federer, Serena Williams, dar și Asafa Powell.

Roger Federer, in lacrimi la retragerea din tenisFoto: Glyn KIRK / AFP / Profimedia

Marile retrageri din fotbal în 2022 - Echipa titularilor

TENIS

Roger Federer

Legendarul elveţian s-a retras din activitate în septembrie, la 41 de ani, ultima sa competiţie fiind Laver Cup. Retragerea sa a fost marcată de o ceremonie emoţionantă, la care a plâns şi eternul său rival şi prieten, Rafael Nadal.

Federer a fost lider ATP timp de 310 săptămâni, dintre care 237 au fost consecutive (2 februarie 2004 – 18 august 2008).

Are în palmares 20 de trofee de Grand Slam: 6 Australian Open, un Roland Garros, 8 Wimbledon şi 5 US Open consecutive.

A obţinut 1.251 de victorii în circuitul ATP, fiind depăşit doar de Jimmy Connors (1.274).

În plus, Federer a câştigat 103 trofee în circuitul ATP. Legendarul elveţian a câştigat de şase ori Turneul Campionilor, un record, scrie News.ro.

Sursă foto: Ella Ling / Shutterstock Editorial / Profimedia

Serena Williams

Americanca şi-a încheiat în septembrie cariera de jucătoare de tenis, la vârsta de 41 de ani.

Williams are în palmares 23 de trofee de Grand Slam. În ceea ce priveşte titlurile din circuitul WTA, Serena Williams ocupă locul cinci în clasamentul all-time, cu 73 de trofee.

A fost în opt perioade liderul WTA, în intervalul 2002-2017, în total 319 săptămâni.

Serena şi-a încheiat cariera cu un bilanţ de 858 de meciuri câştigate şi 156 pierdute.

A câştigat peste 94 de milioane de dolari în premii la turneele de tenis, mai mulţi bani decât orice altă sportivă din circuit.

În plus, Serena Williams a câştigat patru medalii de aur la Jocurile Olimpice.

Sursă foto: Anthony Behar / ddp USA / Profimedia

Ashleigh Barty

Numărul unu mondial în circuitul feminin, Ashleigh Barty, a şocat lumea sportului în martie, anunţând că se retrage din tenisul profesionist la doar 25 de ani.

Barty a câştigat primul ei Grand Slam la Roland Garros în 2019, iar în 2021 s-a impus la Wimbledon.

În ianuarie, ea a devenit prima jucătoare australiană care a câştigat titlul de simplu (masculin sau feminin) de la Australian Open în 44 de ani.

Barty a obţinut 15 titluri la simplu şi 12 la dublu şi a câştigat 23.829.071 de dolari din tenis. Ea are un total de 121 de săptămâni ca lider WTA.

Sursă foto: B4859 / Avalon / Profimedia

Kim Clijsters

Kim Clijsters a anunţat, la 12 aprilie, că se retrage din activitatea de jucătoare de tenis, pentru a treia oară.

În vârstă de 39 de ani, Clijsters a revenit a doua oară în tenis în 2019, dar pandemia de coronavirus şi mai multe accidentări au împiedicat-o să ajungă din nou în vârful tenisului feminin. Ea a disputat numai cinci partide, toate pierdute, înainte de a spune din nou adio sportului în care a performat.

Kim Clijsters, fost lider WTA, care a câştigat US Open în 2005, s-a retras prima dată în 2007, pentru a-şi întemeia o familie. Ea a revenit pe teren, în 2009, şi a mai câştigat trei Grand Slamuri, de două ori US Open şi o dată Australian Open, înainte de a se retrage iar, în 2012.

Sursă foto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Jo-Wilfried Tsonga

Francezul Jo-Wifried Tsonga s-a retras din activitate în 24 mai, la 37 de ani.

În ultima perioadă el s-a confruntat cu mai multe accidentări şi a ajuns pe locul 220 ATP.

Tsonga şi-a început cariera profesionistă în 2004 şi a câştigat 18 titluri.

Sursă foto: Matthieu Mirville/DPPI / Shutterstock Editorial / Profimedia

GIMNASTICĂ

Kohei Uchimura

„Regele Kohei”, în vârstă de 33 de ani, a anunţat la 10 ianuarie că se retrage din activitate, la cinci luni după Jocurile Olimpice de la Tokyo, unde nu a reuşit să câştige nicio medalie. Uchimura are trei titluri olimpice la Londra şi Rio de Janeiro.

Din 2009 până în 2016, Uchimura a domnit în gimnastică la individual compus, cu şase titluri mondiale şi două titluri olimpice, la Londra în 2012 şi la Rio în 2016.

Uchimura a câştigat zece titluri mondiale: şase la individual compus, unul la sol, unul la paralele, unul la bară fixă şi unul la echipe.

Sursă foto: MARUYAMA, Kohei / AFLO / Profimedia

ATLETISM

Justin Gatlin

În 10 februarie, la împlinirea a 40 de ani, Justin Gatlin şi-a anunţat retragerea din activitate. Sprinterul american a câştigat titlul olimpic la 100 m în 2004 şi patru titluri mondiale. Cariera sa a fost marcată şi de o suspendare pentru dopaj în 2006.

Gatlin a pus capăt unei cariere bogate, marcată de un titlu olimpic la 100 m la Atena în 2004, două medalii de argint (la 4x100 m la Atena, la 100 m la Rio în 2016) şi două medalii de bronz (la 200 m la Atena şi 100 m la Londra în 2012).

De asemenea, este de patru ori campion mondial în aer liber: la 100 şi 200 m la Helsinki în 2005, la 100 m la Londra în 2017 şi la 4x100 m la Doha în 2019. Are şi şase medalii de argint şi două titluri de campion mondial în sală, în 2003 şi 2012.

Unul dintre cele mai importante momente ale carierei sale este, de asemenea, testul pozitiv pentru testosteron la Kansas Relays, în aprilie 2006. Un rezultat pe care l-a anunţat în iulie 2006. El a fost suspendat timp de opt ani de USADA, agenţia antidoping din SUA. Sancţiunea i-a fost redusă la patru ani şi a reluat competiţia pe 3 august 2010.

De la acest test pozitiv, fiecare dintre rezultatele sale a fost analizat, chiar pus sub semnul întrebării. Aşa a fost şi cazul când a reuşit să-i învingă pe Christian Coleman şi Usain Bolt în finala Campionatului Mondial de la Londra din 2017.

Sursă foto: Hiroto Sekiguchi / AP / Profimedia

Allyson Felix

Americanca în vârstă de 37 de ani, cea mai titrată atletă din toate timpurile, de şapte ori campioană olimpică şi de 13 ori campioană mondială, s-a retras în vară din activitatea sportivă.

Ea a participat la cinci ediţii ale Jocurilor Olimpice şi a cucerit şapte titluri olimpice, un record, patru cu ştafeta de 4x400 de metri, două cu ştafeta de 4x100 de metri şi unul în proba de 200 de metri.

În total, ea are în palmares 11 medalii olimpice după ce a mai câştigat de trei ori argintul (de două ori la 200 de metri şi o dată la 400 metri) şi o dată bronzul (la 400 de metri). Doar finlandezul Paavo Nourmi are mai multe medalii olimpice ca ea, 12, între 1920 şi 1928.

Ultima ediţia a JO la care a participat a fost cea de anul trecut, de la Tokyo, unde a luat un aur, la 4x100 metri şi un bronz.

Palmaresul ei la Campionatele Mondiale de atletism este şi mai bogat, cu 13 medalii de aur, de asemenea un număr record, trei de argint şi două de bronz.

În noiembrie 2018, Felix a născut-o pe fiica sa Camryn, prin cezariană de urgenţă, la 32 de săptămâni, după ce a descoperit că avea preeclampsie, o boală care le-ar fi putut pune în pericol viaţa amândurora.

În mai puţin de un an de la naştere, ea a devenit atleta cea mai de succes din istoria Campionatelor Mondiale, după ce a cucerit două medalii de aur la ştafetă, la Doha.

În acelaşi an 2019, ea a dat în judecată sponsorul Nike din cauza indemnizaţiei de maternitate. În mai 2019, ea a scris în New York Times că Nike a vrut să o plătească cu 70 la sută mai puţin după ce a devenit mamă, iar trei luni mai târziu, producătorul american de echipament sportiv şi-a schimbat poziţia.

Sursă foto: EZRA SHAW / Getty images / Profimedia

Asafa Powell

Sprinterul jamaican Asafa Powell, fostul recordman al lumii la 100 m, şi-a anunţat oficial în noiembrie retragerea din activitatea competiţională, la patru zile după ce a împlinit vârsta de 40 de ani.

Recordman al lumii în proba de 100 m în iunie 2005, la Atena, cu 9.77’’, Asafa Powell nu a mai concurat în ultimii ani în arena internaţională.

Sursă foto: Ratnayake / Shutterstock Editorial / Profimedia