​La începutul lunii decembrie, David Popovici, alături de delegația României, va merge la Melbourne, unde se vor desfășura Campionatele Mondiale de înot în bazin scurt.

David PopoviciFoto: LaPresse / ddp USA / Profimedia

>>Rezultatul unui sezon fantastic - David Popovici, ales înotătorul anului

Competiția va avea loc în perioada 13 - 18 decembrie, iar sportivul legitimat la CS Dinamo București a acordat un interviu în care a menționat care sunt obiectivele sale la această competiție, dar și ce obiective și-a setat pentru anul 2023.

David Popovici nu are obiective mărețe la Melbourne - Este un prilej de a învăţa

Campion european și mondial la probele de 100 și 200 metri liber până să împlinească vârsta majoratului, David Popovici tratează competiția din Australia ca pe o experiență și nu și-a setat obiective mărețe.

„Nu este cea mai importantă competiţie pentru mine, este un prilej de a învăţa să concurez în bazin de 25 metri la cel mai înalt nivel şi, deşi nu mă duc cu obiective extrem de puternice acolo, atâta timp cât am un culoar, am şi o şansă, orice se poate întâmpla.

Abia aştept să ajung acolo, vreau să şi văd Australia, vreau să concurez în Australia şi să reintru într-o formă de competiție.

Ar fi greu de gestionat un Campionat Mondial la finalul anului, dacă ar fi fost o competiţie de obiectiv mare, pentru că, deşi este un concurs important pentru mulţi, eu încă trebuie să câştig experienţă.

Eu acum învăţ, mai am foarte multe de învăţat de la adversarii mei mai buni decât mine în bazin de 25 metri, aşa că pentru mine acest Mondial este ca o călătorie în care învăţ”. - a spus David Popovici.

Totodată, „rechinul” a precizat și cât de importante au fost Campionatele Naționale de la Otopeni, acolo unde a cucerit medalii de aur la 100 metri, 200 metri, 400 metri şi argintul la 100 metri mixt.

„A fost prima competiţie într-un an în care am reuşit să iau startul la 25 metri şi este foarte important să mă acomodez, pentru că este extrem de diferit pentru mine ...unora le place mult, mie îmi place mult mai mult în bazin lung pentru că am suficienţi metri să prind viteză.

Mi-ar fi fost greu la Mondiale, dacă nu aş fi concurat la naţionalele în bazin scurt. M-a ajutat mult concursul de la Otopeni.” - a adăugat el.

„Vreau să obţin rezultate foarte bune în 2023 la Mondialele în bazin lung, din Japonia, şi sper să pot adăuga câteva clasări bune şi poate şi recorduri ... nu este grabă, dar niciodată nu mă supăr dacă reuşesc să mă autodepăşesc.

Pentru mine, 2022 a fost un an glorios, aşa m-am simțit.” - a încheiat David Popovici.