Bianca Bazaliu este eroina României la Campionatul European de Handbal, după reușita senzațională înscrisă în duelul cu Spania (29-28), din ultima secundă a jocului.

Bianca BazaliuFoto: Inquam Photos / Alex Nicodim

Născută la Slatina, Bianca Bazaliu este în prezent jucătoarea celor de la Gloria Bistrița, iar evoluțiile sale au adus-o în vizorul selecționerului Florentin Pera, care a luat-o în lotul pentru CE Handbal.

Bianca Bazaliu, povestea incredibilă a eroinei de la Skopje

În anul 2019, Bazaliu era jucătoarea celor de la Corona Brașov, iar handbalista era suspendată din activitate alături de alte 16 colege, din cauza terapiei cu laser intravenos, care era interzisă.

După 7 luni de suspendare, românca a revenit în circuit și a semnat cu CSM București, însă evoluțiile sporadice au determinat-o pe aceasta să plece peste hotare, la Podravka.

Nici în Croația nu și-a găsit locul, iar din luna ianuarie evoluează pentru Gloria Bistrița, în Liga Națională a României.

În cariera sa, Bianca Bazaliu a cucerit Liga Campionilor alături de CSM București (2016) și a fost componentă a echipei României care a câștigat titlul Mondial la junioare în 2014.

Calculele incredibile pentru ca România să poată ajunge în semifinalele CE de handbal feminin

Ajunsă în Grupa Principală II cu zero puncte, România are nevoie de următoarele rezultate pentru a prinde de-a dreptul miraculos o calificare în semifinalele CE.

  • În primul rând, România trebuie să câștige meciurile pe care le mai are de disputat: cu Muntenegru (marți, 15 noiembrie, ora 19:00) și cu Germania (miercuri, 16 noiembrie, ora 16:30). Disputele vor fi LiveText pe HotNews.ro.
  • Franța trebuie să câștige toate meciurile pe care le mai are de disputat, iar în acest fel să încheie Grupa Principală II cu punctaj maxim (10 puncte).
  • Naționala din Muntenegru trebuie să piardă toate meciurile pe care le mai are de disputat (trei la număr).
  • Olanda trebuie să câștige un singur meci, iar acela să fie cu Muntenegru. Este nevoie însă ca batavele să piardă cu Spania.

S-ar putea să te intereseze și:

VIDEO CE Handbal (f): România învinge Spania în ultima secundă - Bianca Bazaliu, torpilă de la jumătatea terenului

Selecționerul Spaniei și vinovatul găsit pentru înfrângerea dramatică cu România

Cum poate ajunge România în semifinalele CE de handbal feminin - Victoria dramatică cu Spania dă speranțe

CE Handbal (f): Prima reacție a selecționerului Florentin Pera după calificarea tricolorelor în Grupele Principale