​Un alergător în vârstă de 36 de ani care a participat duminică la Maratonul de la Londra, a murit după ce s-a prăbuşit în timpul cursei, au declarat luni organizatorii întrecerii din capitala Marii Britanii, scrie Reuters.

Un maratonist primeste asistenta medicala dupa ce a trecut linia de sosireFoto: Amer Ghazzal / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sportivul din sud-estul Angliei, căruia nu i s-a dezvăluit numele, s-a prăbuşit după ce parcursese 38 de km din cei 42,195 km ai traseului.

„Deşi a primit imediat primul ajutor, iar ambulanţa a ajuns în 3 minute la faţa locului, decesul a survenit la spital. Familia a solicitat ca numele bărbatului să nu fie făcut public, iar cauza decesului se va afla după examinarea medicală”, au menţionat organizatorii, potrivit Agerpres.

Aşa cum se ştie, alergătoarea de origine kenyană Joan Chelimo Melly, care reprezintă România în competiţiile internaţionale, s-a clasat pe locul al cincilea în Maratonul de la Londra, în 2 h 19 min 27 sec.

Victoria a revenit etiopiencei Yalemzerf Yehualawm, cu timpul de 2 h, 17 min 25 sec. Aceasta a reuşit să se impună în faţa deţinătoarei titlului, keyanca Joyciline Jepkosgei (2 h 18 min 07 sec). Pe poziţia a treia s-a clasat o altă reprezentată a Etiopiei, Alemu Megertu (2 h 18 min 32 sec).

Joan Chelimo Melly (31 ani) a primit cetăţenia română în mai 2021, urmând să fie eligibilă pentru a reprezenta ţara noastră la Jocurile Olimpice de la Paris. Ea este legitimată în prezent la CS Dinamo Bucureşti.

La masculin, Maratonul de la Londra a fost câştigat de Amos Kipruto cu timpul de 2 h 04 min 39 sec, urmat de etiopianul Leul Gebresilase (2h 05 min 12 sec) şi de belgianul de origine somaleză Bashir Abdi (2h 05 min 19 sec).