​Pugilistul Oleksandr Usyk și-a apărat titlurile WBA, IBF și WBO la categoria grea după ce l-a învins la puncte pe britanicul Anthony Joshua. Sportivul a fost felicitat, printre alții, de Volodimir Zelenski (președintele Ucrainei) și Vitali Klitschko (primarul Kievului).

Oleksandr UsykFoto: Hassan Ammar / AP / Profimedia

La Jeddah, Usky l-a învins la puncte pe Joshua, el fiind declarat învingător de doi dintre cei trei arbitri (113-115, 115-113, 116-112).

„A fost dificil, dar este atât de importantă şi necesară această victorie. Apărarea unui titlu de campion mondial este un simbol care arată că toţi cazacii ca noi nu renunţă niciodată, luptă şi în final câştigă” - Volodimir Zelenski pe Facebook.

„Glorie Ucrainei. Slavă eroilor săi. Continuăm să dovedim că putem câştiga: în sport şi pe câmpul de luptă. Ucraina este o ţară puternică. Vom câştiga şi împotriva barbarilor ruşi. Slavă Ucrainei, liberă şi demnă!”, a fost mesajul lui Vitali Klitschko.

De altfel, actualul primar al Kievului este un fost campion mondial WBO al greilor.

Oleksandr Usyk a purtat culorile Ucrainei în ring, iar pe echipamentul său a stat scris: culori ale libertăţii.

În mod excepțional, meciul dintre Usyk și Joshua a fost difuzat gratuit în Ucraina, țară unde campionul greilor a fost voluntar în armată în luna februarie a acestui an.

S-ar putea să te intereseze și: