​David Popovici s-a calificat, duminică, în finala probei de 200 m liber din cadrul Campionatului European de nataţie pentru seniori de la Roma, după ce a fost înregistrat cu cel mai bun timp din semifinale.

David PopoviciFoto: Oli SCARFF / AFP / Profimedia

David Popovici, cel mai rapid în semifinalele probei de 200 m liber la CE Natație

Calificat lejer de dimineaţă în semifinale (1:46.87 - al doilea timp), David Popovici s-a calificat cu primul timp în marea finală – 1:44.91.

Sportivul nostru a fost singurul care a reușit să coboare sub 1:45:00: elvețianul Antonio Djakovic a terminat al doilea cu 1:45.32, iar italianul Marco De Tullio a oprit cronometrul la 1:45.70.

Surprinzător, Kristof Milak (Ungaria) a avut cel mai bun timp în serii, dar nu a reușit să obțină calificarea în ultimul act.

David Popovici deține recordul mondial de juniori în proba de 200 m liber: 1:43.21, timp înregistrat în finala Campionatului Mondial de la Budapesta.

Finala este programată luni, 15 august 2022, de la ora 19:06, ora României.

Tot duminică, Andrei Mircea Anghel nu a reușit să se califice în finala probei de 50 m spate, după ce a obținut al 12-lea timp din semifinale (25.14).

David Popovici, record mondial în proba de 100 m liber - A câștigat aurul european la Roma

David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 100 m liber din cadrul Campionatului European de Natație la seniori de la Roma. Românul a stabilit și un nou record mondial în această cursă (46.86).

​Înotătorul din România a fost urmat de Kristof Milak (47.47) și de Alessandro Miressi (47.63).

România este reprezentată la Campionatele Europene (11-21 august) de o delegaţie de 11 sportivi, în frunte cu David Popovici, dublu campion mondial. Sportivii români participă la probele de înot, sărituri în apă şi sărituri de la mare înălţime.