Daniela Stanciu s-a calificat sâmbătă în finala probei de săritură în înălţime, cu cea mai bună performanţă personală a sezonului, la Campionatele Mondiale de atletism în aer liber de la Eugene (Oregon, SUA).

Daniela StanciuFoto: David J. Phillip / AP - The Associated Press / Profimedia

Stanciu a concurat în grupa B de calificare, iar cea mai bună săritură a sa (1.93 metri) i-a adus clasarea pe locul 2 şi, implicit, „biletul” pentru finala probei, scrie News.ro.

Duminică va concura în finală la aruncarea ciocanului Bianca Ghelber, calificată de pe locul 5 în grupa B (72.00 metri).

Delegaţia României la cea de-a 18-a ediţie este formată din opt sportivi: Bianca Florentina Ghelber (aruncarea ciocanului), Daniela Stanciu (săritură înălţime), Ana Veronica Rodean (35 km marş), Mihaela Acatrinei (35 km marş), Andrei Rareş Toader (aruncarea greutăţii), Alexandru Mihăiţă Novac (aruncarea suliţei), Alin Alexandru Firfirică (aruncarea discului), Marius Iulian Cocioran (35 km marş).

Ediţia CM în aer liber din Eugene a fost amânată un an şi se derulează între 15-24 iulie, cu participarea a peste 1.900 de atleţi din 92 de ţări.