Dylan Groenewegen (Team BikeExchange-Jayco) a câştigat la „photo finish” a treia etapă din Turul Franţei, desfășurată între orașele daneze Vejle și Sonderborg, pe distanţa de 182 de kilometri. Wout van Aert (Jumbo-Visma) a terminat pentru a treia oară la rând pe locul secund și rămâne lider al clasamentului general, iar Jasper Philipsen (Alpecin-Deceuninck) a ocupat locul al treilea.

HotNews.roFoto: Hotnews

În vârstă de 29 de ani, olandezul a obţinut al cincilea său succes de etapă în „Marea Buclă”, unde nu mai concurase din 2019. El are în total 62 de victorii de când a debutat la cel mai înalt nivel în 2016.

Sprintul din finalul etapei a treia din Turul Franței 2022

Dylan Groenewegen, victorie la „photo finish” în etapa a treia din Turul Franței 2022

Turul Franței 2022, clasamentul etapei a treia

1. Dylan Groenewegen (Team BikeExchange-Jayco) 4h11'33"

2. Wout van Aert (Jumbo-Visma) +00"

3. Jasper Philipsen (Alpecin-Deceuninck) +00"

4. Peter Sagan (TotalEnergies) +00"

5. Fabio Jakobsen (Quick-Step Alpha Vinyl Team) +00" etc.

Clasamentul general (tricoul galben)

1. Wout van Aert (Jumbo-Visma) 9h01'17"

2. Yves Lampaert (Quick-Step Alpha Vinyl Team) +7"

3. Tadej Pogacar (UAE Team Emirates) +14"

4. Mads Pedersen (Trek-Segafredo) +18"

5. Mathieu van der Poel (Alpecin Deceuninck) +20" etc.

Clasamentul tricoului verde (sprinteri)

1. Wout van Aert (Jumbo-Visma) 107 puncte

2. Fabio Jakobsen (Quick-Step Alpha Vinyl Team) 90

3. Dylan Groenewegen (Team BikeExchange-Jayco) 60

4. Peter Sagan (TotalEnergies) 54

5. Magnus Cort (EF Education-EasyPost) 42 etc.

Clasamentul tricoului alb cu buline roșii (cățărători)

1. Magnus Cort (EF Education-EasyPost) 6 puncte.

Clasamentul pe echipe

1. Jumbo-Visma 27h04'48"

2. INEOS Grenadiers +21"

3. Trek-Segafredo +37"

4. Quick-Step Alpha Vinyl Team +42"

5. BORA-hansgrohe +57" etc.

După cursă, cicliştii urmau să sosească pe aeroportul din Sonderborg, o localitate situată în apropierea graniţei cu Germania, pentru a ajunge în nordul Franţei cu avionul.

Etapa a patra va avea loc marți, pe distanţa de 171.5 de kilometri, între Dunkerque și Calais. Competița poate fi urmarită în Romania în direct pe Eurosport.