Mike Tyson, fost mare campion al boxului mondial, susține că cei trei ani în care a fost în închisoare au reprezentat cei mai buni ani ai vieții sale.

Mike TysonFoto: Aurora Rose / Shutterstock Editorial / Profimedia

Ajuns la 55 de ani, Mike Tyson surprinde atunci când este întrebat care au fost cei mai buni ani ai vieții sale.

Mike Tyson și motivul pentru care anii petrecuți în închisoare au fost cei mai buni din viața sa

Tyson a fost închis începând din 1992 după ce a fost acuzat de viol de Desiree Washington, fostă concurentă la Miss America.

El trebuia să execute șase ani de închisoare, dar a fost eliberat în 1995 pentru bună purtare, conform Marca.com.

„În închisoare am avut cei mai buni trei ani din viața mea. Aveam pace. Banii nu erau totul și dacă nu ai pace, stabilitate și nu-ți găsești balansul, totul este degeaba.

Ai nevoie să conștientizezi ce trăiești pentru a dicta ce se întâmplă în viața ta. În închisoare aveam mâncare bună, toată lumea mă trata bine.

Alergam între 8 și 9 mile zilnic. Toți mă tratau bine. Le era frică de mine, dar mereu am fost o persoană bună” - Mike Tyson.

Recent, Mike Tyson a fost în centrul unui scandal după ce a lovit un pasager care l-a agresat într-o cursă aeriană de linie.

Fostul boxer nu va fi urmărit penal pentru incident, considerându-se că cel lovit a pornit conflictul.