​Andrea Fuentes, antrenoarea echipei americane de înot artistic şi sincron, a plonjat în bazin pentru a-şi salva o elevă care se îneca după ce a leşinat în timpul Campionatui Mondial de Natație de la Budapesta, informează AFP.

Anita Alvarez, aproape de tragedie la CM NatatieFoto: Oli SCARFF / AFP / Profimedia

Anita Alvarez, salvată de antrenoare după ce a leșinat în bazin

Anita Alvarez nu a mai respirat după finala de la înot artistic solo şi a căzut la fundul bazinului, iar antrenoarea sa a sărit în apă pentru a o salva.

„Ne-a fost foarte frică. A trebuit să sărim pentru că salvatorii nu făceau nimic””, a explicat Fuentes pentru jurnalul spaniol Marca.

Fuentes, îmbrăcată într-un şort şi tricou, a coborât la fundul bazinului şi a readus-o la suprafaţă pe Alvarez, ducând-o la marginea bazinului pentru a primi îngrijiri.

„Mi-a fost teamă pentru că am văzut că nu mai respiră, dar acum este bine”, a spus Fuentes.

Sportiva a fost transportată pe targă la centrul medical al bazinului, lăsând coechipierii şi spectatorii în stare de şoc.

Echipa americană a dat un comunicat în care a precizat că Alvarez este în afara pericolului, în timp ce antrenoarea sa, cvadruplă medaliată olimpică, a explicat pentru un post de radio că sportivei i s-a făcut rău din cauza efortului depus în timpul finalei.

„Ea avea doar apă în plămâni, dar odată ce a început să respire, totul a fost bine. Am avut impresia că a durat o oră întreagă. Am ţipat la salvatori să sară în apă, dar n-au înţeles ce am vrut să spun”, a precizat Fuentes.

Conform antrenoarei sale, Alvarez a prevăzut să se odihnească joi şi apoi să participe la proba pe echipe de vineri, după examene medicale.

Alvarez (25 ani) şi-a pierdut cunoştinţa de mai multe ori în timpul selecţiilor de anul trecut pentru JO de la Tokyo, scrie Agerpres.