David Popovici a cucerit luni titlul mondial în proba de 200 m liber din cadrul CM de Natație de la Budapesta la doar 17 ani. În condițiile în care sportivul român începe deja să se impună în natația mondială, el este remunerat cu o sumă consistentă de Dinamo București, club la care este legitimat.

David PopoviciFoto: FERENC ISZA / AFP / Profimedia

Campion în proba de 200 m liber din cadrul CM de Natație de la Budapesta și în semifinale cu cel mai bun timp la 100 m liber, David Popovici face senzație în natația mondială.

David Popovici primește 7.000 de euro salariu lunar de la Dinamo București

Campionul mondial român este remunerat lunar cu 7.000 de euro. El a trecut de la CSA Steaua la Dinamo după Jocurile Olimpice din 2020, conform Eurosport.

David a spulberat în proba de 200 m liber recordul mondial de juniori pe care îl stabilise cu doar o zi în urmă (în semifinale). Popovici a încheiat cursa cu timpul de 1:43.21 și a cucerit medalia de aur de la CM de Natație.

Podiumul a fost completat de Sunwoo Hwang (1:44.47 - Coreea de Sud) și Tom Dean (1:44.98 - Marea Britanie - campion olimpic la Tokyo).

David Popovici va evolua marți seara în semifinalele probei de 100 m liber

Aflat la prima sa participare la o ediţie de Campionat Mondial de înot pentru seniori, David Popovici va mai lua startul în proba de 100 m liber.

Sportivul clubului CS Dinamo a devenit al treilea campion mondial (primul într-o probă masculină) din istoria înotului românesc, după Tamara Costache (1986 - 50 m liber) și Diana Mocanu (2001 - 200 m spate).

Bilanţul României la Mondiale este acum de trei medalii de aur, una de argint şi şase de bronz.​