Echipa masculină de sabie a României a terminat pe locul locul 5 la Campionatele Europene din Antalya 2022, iar echipa feminină de floretă s-a clasat a opta, anunţă Federaţia Română de Scrimă.

Scrima RomaniaFoto: Facebook - Federatia Romana de Scrima

Echipa masculină de sabie a României, locul 5 la Europenele de Scrimă

Echipa tricoloră (Iulian Teodosiu, Răzvan Ursachi, George Dragomir, Codrin Cozmuleanu) a spulberat Austria în primul tur, cu 45-12, şi a întâlnit Franţa în sferturi.

A fost un meci pe care francezii l-au controlat, dar tricolorii nu au cedat fără să lupte. Mai mult, băieţii au revenit de la 19-30 la 30-35 după o victorie cu 11-5 a lui George Dragomir în faţa lui Eliott Bibi, şi au încheiat partida cu capul sus după un egal (5-5) între Ursachi şi Pianfetti, dar şi o victorie cu 7-5 a lui Teodosiu la Apithy. S-au impus cocoşii galici, cu 45-42, iar tricolorii au intrat în turneul pentru locurile 5-8.

Aici, România a întrecut Polonia cu 45-30, iar în meciul de clasament pentru locul 5 a înfruntat team-ul Germaniei. Tricolorii au condus ostilităţile şi au rezistat puternicului atac din final al germanilor, care s-au recunoscut învinşi însă după ce, în ultimul releu, Iulian Teodosiu l-a întrecut cu 5-3 pe Frederic Kindler. S-a încheiat 45-42 pentru noi şi România a ocupat locul 5 la finele competiţiei.

Campioană europeană este Ungaria, urmată în clasament de Ucraina şi Turcia, informează FR Scrimă.

Echipa feminină de floretă a României, locul 8 la Europenele de Scrimă

România (Mălina Călugăreanu, Anca Săveanu, Emilia Corbu, Andreea Dincă) a înfruntat în primul tur al turneului feminin de floretă echipa Austriei. Tricolorele au controlat întregul meci, au condus în permanenţă pe tabelă şi s-au impus în final cu 45-38.

În sferturi, echipa noastră a întâlnit viitoarea campioană europeană, Italia, care ne-a învins cu 45-20 şi ne-a trimis în turneul pentru locurile 5-8.

Aici am pierdut în primul meci, împotriva Spaniei (27-45), şi am jucat în partida de clasament pentru locul 7. Adversară ne-a fost formaţia Ungariei, iar scorul a fost în defavoarea noastră. Am pierdut cu 30-45 şi am ocupat locul 8 în ierarhia finală.

Concursul a fost câştigat de Italia, urmată de Franţa şi Germania.