CSM Bucureşti a ratat câștigarea titlului de campioană a României la handbal feminin, iar marți a anunțat că zece jucătoare au părăsit echipa.

HotNews.roFoto: Hotnews

Jucătoare care și-au încheiat contractele cu CSM București: portarii Jelena Grubisic, Tess Wester, extrema dreapta Carmen Martin, interii stânga Eduarda Amorim, Samara Da Silva, pivotul Yvette Broch, interul dreapta Barbara Lazovic, extrema stânga Martine Smeets, centrul Denisa Vâlcan şi extrema stânga Diana Fînaru.

Siraba Dembele Pavlovic, Cristina Neagu şi Elizabeth Omoregie şi-au prelungit contractele cu clubul, care a efectuat încă din iarnă primele mutări pentru noul sezon, semnând înţelegeri cu portarul suedez Evelina Eriksson (Vipers Kristiansand), dar şi cu interul stânga francez Kalidiatou Niakate (Brest Bretagne Handball) şi extrema dreapta rusă Marina Sudakova (ŢSKA Moscova).