Alfonso Feijoo a anunţat că va demisiona în curând din funcția de președinte al Federației Spaniole de Rugby, după ce reprezentativa iberică a fost descalificată de la Cupa Mondială 2023 din Franţa, informează lequipe.fr.

Alfonso FeijooFoto: ferugby.es

„Voi demisiona, dar nu înainte ca procedurile disciplinare iniţiate să fie bine avansate, pentru a împiedica viitorii lideri ai rugbyului spaniol să le suspende sau să le anuleze fără aprobarea adunării.

Pretinsa falsificare a unui document a fost adusă la cunoştinţa justiţieiRegret că am ajuns la acest rezultat, dar am fost înşelaţi. Nu m-am gândit niciodată că cineva ar putea modifica un document oficial de rugby”, a declarat Feijoo, la o conferinţă de presă.

Federaţia spaniolă a deschis o procedură disciplinară extraordinară împotriva clubului Alcobendas, cel al lui Gavin van den Berg, deoarece, potrivit FER, clubul a luat cunoştinţă de o posibilă modificare a unui document oficial care acorda statutul de jucător eligibil pentru Gavin. Van den Berg.

Într-un comunicat de presă difuzat vineri, jucătorii de la XV a Leului şi-au arătat nemulţumirea.

„Ne dorim să ne comunicăm dezgustul, furia şi să ne distanţăm de liderii care doar de două ori ne-au stricat participarea la Cupa Mondială. Ca grup, vrem să scăpăm de toate minciunile şi ineficacitatea federaţiei. Vom scrie în zilele următoare o scrisoare formală pentru a solicita demisia (a liderilor în cauză) şi o curăţare a federaţiei”, au scris jucătorii.

România, calificată direct la CM Rugby 2023

România va evolua la Cupa Mondială de rugby din 2023, după ce Spania a fost descalificată pentru folosirea unui jucător fără dreptul de a evolua în naţionala iberică.

Este a doua oară la rând când Spania este descalificată, după ediţia din 2019. Atunci şi naţionala frunzei de stejar a pierdut la masa verde calificarea la Cupa Mondială, tot pentru folosirea unui jucător fără drept de joc.

De data aceasta este vorba despre o problemă de eligibilitate a unui jucător de origine sud-africană, Gavin Van den Berg, ridicată de Federaţia Română de Rugby. Chiar federaţia spaniolă a anunţat vestea, într-un comunicat de presă, emis joi, iar World Rugby a confirmat ulterior informaţia.

„În urma audierii care a avut loc joi, 28 aprilie, în faţa comisiei judiciare independente desemnate de World Rugby (...), cel mai înalt organism al rugbiului mondial a decis să penalizeze Spania cu 25.000 de lire sterline şi să deducă cinci puncte pentru fiecare dintre cele două meciuri în care a fost aliniat acest jucător”, se arată în comunicat.

„Acest lucru înseamnă descalificarea de la Cupa Mondială din 2023 din Franţa, competiţie pentru care XV-le Leilor se calificase direct prin clasarea pe locul doi în Campionatul European de Rugby 2021-2022.

Întrucât această sancţiune foarte severă vine ca urmare a unei presupuse falsificări a paşaportului jucătorului menţionat, Federaţia Spaniolă de Rugby (FER) continuă procedura disciplinară extraordinară iniţiată la momentul respectiv şi va convoca în scurt timp o conferinţă de presă pentru a da toate explicaţiile necesare", a adăugat forul spaniol, care poate ataca în apel decizia.

Gavin van den Berg și povestea descalificării Spaniei de la CM Rugby 2023

Pilierul de origine sud-africană Gavin van den Berg joacă în Spania din 2018, dar jucătorul clubului Alcobendas nu ar fi împlinit cei trei ani fără întrerupere (nicio plecare de pe teritoriu pentru mai mult de 60 de zile) pentru a fi eligibil, conform regulilor World Rugby. Vina constă în faptul că absenţa sa din Spania în 2020 a fost prea lungă, aparent din cauza bolii tatălui său.

Partea cea mai frustrantă a acestei poveşti pentru spanioli este că Van den Berg nu a jucat decât de două ori, de ambele ori ca rezervă (19 minute şi apoi 33 de minute jucate) împotriva Olandei (victorie cu 52-7 în decembrie 2021 şi 43-0 în februarie 2022), în cadrul Turneului celor Şase Naţiuni B, turneu de calificare pentru Cupa Mondială din 2023.

În 2019, în cursa pentru Cupa Mondială din Japonia, Spania şi-a văzut visul încheiat în urma unei înfrângeri în faţa Belgiei (18-10), care a făcut să curgă multă cerneală pentru că arbitrul meciului a fost român, iar România a fost cea care a beneficiat de înfrângerea ibericilor.

Ulterior, s-a aflat că echipa spaniolă a jucat cu sportivi, în special de origine franceză, care nu erau eligibili conform regulilor World Rugby. Aşa cum a fost şi cazul României. În urma acestui caz, Rusia a fost cea care a obţinut în cele din urmă biletul pentru Cupa Mondială din Japonia.

Patru ani mai târziu, a fost aceeaşi poveste. De data aceasta, Spania s-a calificat pe teren pentru Cupa Mondială din Franţa 2023, în urma victoriei cu Portugalia (33-28) şi s-a regăsit în Grupa B a turneului final, alături de Africa de Sud, Irlanda, Scoţia şi o ultimă echipă calificată, necunoscută încă.

Însă, la 28 martie, World Rugby a deschis o anchetă, care a stabilit că Spania a aliniat un jucător neeligibil de origine sud-africană. Spania are la dispoziţie 14 zile pentru a face apel.

Ca o consecinţă directă a acestei decizii a World Rugby, România a primit un bilet direct pentru Cupa Mondială din Franţa. Portugalia va juca în noiembrie în turneul de recalificare al World Rugby.