​Yan Bingtao (locul 16 mondial) a reușit surpriza zilei de la Campionatul Mondial de Snooker: jucătorul chinez l-a eliminat (scor 13-10) pe Mark Selby, campionul mondial en-titre de la Crucible.

Mark SelbyFoto: Colin Poultney/ProSports / Shutterstock Editorial / Profimedia

Disputa dintre Yan și Mark a reușit să producă un record la CM de Snooker: cel mai lung frame din istoria meciurilor de la Crucible: 85 de minute și 22 de secunde (vorbim despre ce-al 22-lea frame al meciului de sâmbătă noaptea).

Asiaticul a reușit să joace acel snooker care să-l incomodeze pe Selby: a avut o răbdare de fier, a trimis lovituri de siguranță atât cât a fost nevoie, a speculat fiecare eroare defensivă a adversarului, l-a învins practic pe campionul mondial en-titre cu propriile arme.

Victoria, scor 13-10, este un meritată, Mark comițând prea multe erori în momentele tensionate ale partidei de la Crucible (greșeli nefirești pentru un jucător de talia lui Selby).

Cu toate că a reușit mai multe puncte decât adversarul său (1351 vs 1211), Selby a fost nevoit să se recunoască învins.

Englezul a bifat și cel mai mare break al întâlnirii (132), iar în general a stat mai bine la toate capitolele, mai puțin cel la care excela: loviturile de siguranță în momentele tensionate ale partidei.

În sferturi, Yan Bingtao va da peste Mark Williams (locul 8 mondial) și triplu câștigător la Crucible (2000, 2003, 2018).

Yan Bingtao trece de Mark Selby

Sursa video: Eurosport

CM Snooker, au mai rămas de jucat din optimi

Kyren Wilson (5) - Stuart Bingham (12) / 24, 25 aprilie

Anthony McGill (13) - Judd Trump (4) 4-4 / 24, 25 aprilie

Neil Robertson (3) - Jack Lisowski (14) 4-4 / 24, 25 aprilie

Noppon Saengkham - John Higgins (6) / 26, 27 aprilie

Meciuri care se cunosc din sferturile CM Snooker

Yan Bingtao (16) - Mark Williams (8) / 26, 27 aprilie

Stephen Maguire - Ronnie O'Sullivan (2) / 26, 26 aprilie

Cum se joacă la CM de Snooker

În optimi se dispută după sistemul cel mai bun din 25 de frameuri, adică primul la 13.

În sferturi după sistemul cel mai bun din 25 de frameuri - primul la 13.

Semifinale - cel mai bun din 33 de frameuri - primul la 17.

Finală - cel mai bun din 35 - primul la 18.

Cum se va juca în finală

Prima sesiune a finalei va avea 8 frame-uri. A doua sesiune va fi compusă din 9 frame-uri, a treia din 8 frame-uri. În fine, sesiunea finală va avea cel mult 10 frame-uri (se pot juca sau nu toate, în funcție de scorul de pe tabelă).

Premiile de la CM Snooker 2022 de la Crucible

Turul I - £20,000

Turul II - £30,000

Sferturi - £50,000

Semifinale - £100,000

Finalist - £200,000

Câștigător - £500,000.

De știut

  • Campionatul Mondial de Snooker din 2022 are loc în perioada 16 aprilie - 2 mai.
  • Locația: Teatrul Crucible, Sheffield.
  • Premii totale în valoare de £2.395.000
  • Cel mai mare break: Graeme Dott (147 - în calificări).
  • Campionul mondial en-titre: Mark Selby.

Lista jucătorilor cu cele mai multe titluri la CM Snooker

Joe Davis este liderul absolut atunci când vine vorba despre titlurile mondiale cucerite, cu un total de 15. Primul l-a cucerit în 1927, iar pe ultimul în 1946.

1 Joe Davis 15 (1927 - 1946)

2 Fred Davis 8 (1948 - 1956) / John Pulman 8 (1957 - 1968)

3 Stephen Hendry 7 (1990 - 1999)

4 Ray Reardon 6 (1970 - 1978) / Steve Davis 6 (1981 - 1989) / Ronnie O'Sullivan 6 (2001 - 2020)

5 John Higgins 4 (1998 - 2011) / Mark Selby 4 (2014 - 2021) etc.

*În România, Campionatul Mondial de Snooker poate fi urmărit în direct pe Eurosport.