Italianul Damiano Caruso (UCI Pro Team) s-a impus vineri în Turul ciclist al Siciliei 2022, după ce a terminat învingător în etapa a 4-a, între Ragalna şi muntele Etna (140 km).

HotNews.roFoto: Hotnews

Caruso a câştigat în solitar etapa, cu timpul de 4 h 01:47, fiind urmat de sud-africanul Louis Meintjes (Intermarche-Wanty, +5) şi de ecuadorianul Jefferson Cepeda (Androni Giocatolli, +10).

Caruso şi-a adjudecat trofeul competiţiei cu timpul total de 17 h 03:09, urmat de Cepeda (+9) şi Meintjes (+29).

Emil Dima, românul echipei Giotti Victoria - Savini Due, a terminat în clasamentul final pe locul 64 (+30:04), după ce a fost pe 33 în etapa a 4-a, scrie Agerpres.