Meci încins în handbalul feminin din Ungaria, acolo unde marile rivale FTC Budapesta și ETO Gyor s-au întâlnit. Partida s-a mutat la un moment dat din teren în dreptul băncilor de rezerve, acolo unde antrenorii Ambros Martin (fost selecționer al României) și Gabor Elek au fost cu greu despărțiți.

Ambros MartinFoto: ATTILA KISBENEDEK / AFP / Profimedia

Conflictul a apărut în minutul 29 din prima repriză, atunci când Gabor Elek a comentat o decizie de arbitraj. A fost momentul numai bun pentru ca Ambros Martin să-i reproșeze mai multe rivalului său.

Cei doi au fost cu greu despărțiți, iar faza a uimit întreaga asistență și s-a viralizat pe net. Crina Pintea a fost una dintre jucătoarele care au intervenit în conflict, ea trăgându-l din meleul creat pe antrenorul iberic.

Câștig de cauză a avut FTC Budapesta, echipă care s-a impus cu 29-24.

Ambros Martin a fost selecționer al României, națională cu care a ocupat locul 4 la Euro 2018.