Meciul dintre Zalgiris Kaunas și Steaua Roșie Belgrad din Euroliga masculină de baschet a avut parte de multă tensiune înainte de startul efectiv al partidei. Jucătorii oaspeților au refuzat să fie asociați cu mesajul „Stop war”, iar întreaga scenă a adus un val de indignare în tribune în rândul fanilor lituanieni.

Baschetbalistii de la Steaua Rosie Belgrad si mesajul pro UcrainaFoto: Captura YouTube

Războiul din Ucraina, ziua 40. Cele mai importante evenimente sunt LiveText pe HotNews.ro.

Înainte de startul partidei din Euroligă, jucătorii de la Steaua Roșie Belgrad au refuzat să fie parte din mesajul ”Stop war” afișat de sportivii gazdă și de arbitrii partidei.

În plus, unii dintre ei au zâmbit ironic la adresa gestului în sine.

Respectivul banner s-a dorit a fi de susținere pentru Ucraina și de încetare a războiului provocat de Rusia în țara vecină.

Reacția fanilor din Zalgirio Arena (Kaunas - Lituania) a fost una pe măsură: jucătorii oaspeților au fost huiduiți, fluierați, iar scandări împotriva Serbiei au putut fi auzite.

Întrebat despre cele întâmplate înainte de startul partidei, Dejan Radonjic (antrenorul celor de la Steaua Roșie Belgrad) s-a rezumat să spună doar că „Sper din tot sufletul că va fi pace în curând. Asta e tot”.

Zalgiris Kaunas s-a impus cu 103-98 după prelungiri, iar la meci au asistat 10.206 spectatori.