Katya Dyachenko, o gimnastă ucraineană în vârstă de doar 11 ani, a murit în urma unui bombardament al armetei ruse la Mariupol, informează mundodeportivo.es.

HotNews.roFoto: Hotnews

A 32-a zi de război în Ucraina - Cele mai importante evenimente sunt LiveText pe HotNews.ro.

Copila se afla la domiciliul ei din Mariupol când clădirea a fost lovită de o rachetă rusească.

Anunţul decesului a fost făcut chiar de antrenoarea ei, Anastasia Meshchanenkov, care a confirmat vestea tristă.

„Ar fi trebuit să cucerească lumea, dar a murit îngropată în moloz. Ar fi trebuit să cucerească scena și să ofere zâmbete lumii. Pentru ce sunt de vină copiii?” - Anastasia Meshchanenkov, antrenoarea Katyei, pe Instagram.

"Aceasta este gimnasta noastră Katya Dyachenko. Avea 11 ani. A murit sub dărâmăturile casei ei din Mariupol, când un obuz rus a lovit-o. Ar fi putut avea un viitor strălucit în faţa ei ca tânără campioană ucraineană. Dar într-o secundă a plecat. Închideţi cerul... vă rog @NATO!", a scris parlamentarul ucrainean Anna Purtova pe Twitter.

Dyachenko li se alătură celor 136 de copii care, potrivit autorităţilor ucrainene, au murit în urma invaziei ruse, de la începutul acesteia, la 24 februarie. În acelaşi timp, 199 de minori au fost răniţi. Majoritatea victimelor s-au înregistrat în capitala Kiev, potrivit datelor de la Procuratura Generală ucraineană.

Totodată, 570 de clădiri şcolare sau de învăţământ au fost atacate de trupele ruse, dintre care 73 au fost total distruse.

Cele mai multe şcoli, 138, au fost lovite în regiunea Doneţk, pe frontul de est al ţării, de atacurile ruseşti. Aproximativ 41 de şcoli din regiunea capitalei Kiev au fost, de asemenea, afectate, scrie News.ro.