​Vladyslav Heraskevych este primul sportiv de la JO 2022 Beijing care arată în fața camerelor tv un mesaj politic. Concurent în proba de scheleton la Olimpiada de Iarnă, concurentul din Ucraina a comentat la adresa conflictului cu Rusia.

HotNews.roFoto: Hotnews

După ce a terminat manșa a treia, Vladyslav a arătat spre camere un mesaj scris: "Fară război în Ucraina".

Până acum niciun sportiv participant la Beijing nu a reușit să afișeze vreun mesaj politic la JO 2022.

"Ca orice om normal, îmi doresc să nu fie război, vreau să fie pace în ţara mea. Acestea sunt convingerile mele. Eu lupt pentru pace. În Ucraina, situaţia este foarte tensionată. Sunt multe informaţii despre armatele care înconjoară Ucraina. Nu este în regulă. Nu pentru secolul XXI.

Cred că şi Jocurile Olimpice luptă pentru pace, pentru unitatea ţărilor şi spre că CIO va fi de partea mea în această poveste", a declarat ​Vladyslav Heraskevych, adăugând că nu s-a putut concentra prea bine din cauza crizei din ţara sa: "Încerc să rămân profesionist, dar citesc multe şi sunt îngrijorat".

Sursa video: Eurosport - Mesajul, de la 1:45