​​Festivitatea de premiere pentru competiția de patinaj artistic pe echipe de la JO Beijing 2022 nu a avut loc, iar motivul a fost aflat. Este vorba despre un test antidoping al sportivei Kamila Valieva, 15 ani, noua stea a patinajului mondial.

Kamila ValievaFoto: Alexey Filippov / Sputnik / Profimedia

Festivitatea de decernare a medaliilor trebuia să aibă loc marţi, la ora locală 21:00.

Federaţia Internaţională de Patinaj a recunoscut că întârzierea a fost cauzată de o problemă juridică, iar insidethegames.com scrie că aceasta este legată de un test de antidoping efectuat de Valieva înainte de JO.

Comitetul Olimpic Rus (ROC) a câştigat proba pe echipe, care a avut loc luni, iar Valieva a avut o contribuţie majoră la succesul formaţiei ruse.

Ea a câştigat proba individuală feminină, impunându-se atât la programul scurt, cât şi la cel liber.

Valieva a efectuat două sărituri cvadruple, o execuţie în premieră cu succes la o ediţie a Jocurilor Olimpice de iarnă.

Trimetazidină, substanța interzisă în cauză

Natura exactă a problemei Kamilei Valieva este neclară încă, deşi sunt vehiculate informaţii că substanţa folosită nu i-ar fi îmbunătăţit performanţa.

Unele surse din Rusia susţin că substanţa ar fi trimetazidină, un medicament folosit de obicei pentru a preveni atacurile de angină şi pentru a ajuta circulaţia sângelui către inimă.

Situaţia se complică şi mai mult pentru că, în conformitate cu Codul Mondial Antidoping, Valieva este o "persoană protejată".

Aceasta înseamnă că, în calitate de "sportivă care la momentul încălcării regulilor antidoping nu a împlinit vârsta de şaisprezece ani", Valieva nu poate fi considerată oficial că se face vinovată de o încălcare a regulamentului antidoping.

În prezent sunt implicate mai multe echipe juridice care lucrează la acest caz complex, iar o decizie ar urma să fie luată joi.

Dacă Valieva este găsită dopată, atunci eventualele sancţiuni vor fi mult mai puţin severe decât dacă ar avea peste 16 ani, iar rolul pe care l-a jucat anturajul ei va fi analizat atent.

Agenţia Internaţională de Testare (ITA), care efectuează teste antidoping la Beijing 2022, nu a comentat cazul.

"ITA este la curent cu diferitele informaţii care circulă cu privire la amânarea ceremoniei de decernare a medaliilor pentru proba de patinaj artistic pe echipe de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing 2022.

Orice anunţ legat de astfel de evenimente vor fi întotdeauna publicate pe site-ul ITA şi nu vor fi făcute alte comentarii. Niciun astfel de anunţ nu a fost publicat până în prezent", se arată într-un comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Federaţiei Ruse de Patinaj Artistic, Olga Iermolina, a declarat agenţiei de presă TASS, că forul pe care îl conduce "aşteaptă informaţii".

În Rusia, cazul a ajuns până la Kremlin, purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, Dmitri Peskov, îndemnând pe toată lumea să aştepte clarificări de la oficialii forurilor sportive ruse sau de la CIO pentru a înţelege situaţia.

Ministerul rus al Sporturilor a emis, de asemenea, un comentariu similar miercuri seară, precizând într-un comunicat de presă următoarele: "Ministerul Sporturilor din Rusia consideră că este prea devreme să comenteze speculaţiile mass-media cu privire la întârzierea ceremoniei de decernare a medaliilor în proba de patinaj artistic pe echipe de la Beijing, înainte de a exista o informare oficială pe această temă. Rusia se angajează să opună o rezistenţă fermă şi sistematică la toate încălcările regulilor sportive şi ale eticii olimpice”.

Rusia, deja suspendată pentru dopaj la nivel înalt

Dacă ROC va pierde o medalie de aur pe care o câştigase terminând în faţa Statelor Unite şi a Japoniei, va fi o altă pată pentru o ţară deja interzisă să concureze sub propriul nume şi steag la aceste Jocuri Olimpice, ca pedeapsă pentru programul său de dopaj susţinut de stat.

Totodată, ar fi o tragedie personală pentru Valieva, supranumită "Miss Perfect" şi deja considerată de mulţi comentatori drept cea mai mare patinatoare din istorie, deşi abia şi-a început cariera la seniori.

Rusoaica Kamila Valieva, în vârstă de 15 ani, a devenit prima sportivă care a făcut un salt cvadruplu în competiţia olimpică, ea cucerind, luni, la JO de la Beijing, medalia de aur pentru Rusia în proba pe echipe la patinaj artistic.

În ciuda greşelii, ea a terminat detaşat pe primul loc, cu un scor de 178,92, în faţa sportivei de pe locul al doilea, japoneza Kaori Sakamoto (148,66).

Salturile cvadruple - cu patru rotaţii ale corpului în aer - sunt rare la patinajul artistic feminin, însă Valieva le-a efectuat în mod regulat la competiţii, în acest sezon.

Rusia a obţinut aurul la echipe, graţie evoluţiei extraordinare a Kamilei Valieva, SUA a luat argintul, iar Japonia, bronzul.

Purtând mănuşi roşii strălucitoare şi patinând pe clasicul "Bolero" al lui Maurice Ravel, ea a executat un cvadruplu "salchow" la începutul programului şi un cvadruplu "toe-loop", înainte de a cădea după o altă încercare de cvadruplu "toe-loop", informează News.ro.

Sursa video: Eurosport