Ministrul delegat al Sporturilor din Franţa, Roxana Mărăcineanu, a fost testată pozitiv cu coronavirus şi nu mai poate efectua plănuita vizită la Beijing (11-15 februarie), unde au loc Jocurile Olimpice.

Roxana MaracineanuFoto: Daniel MIHAILESCU / AFP / Profimedia

"Am fost testată pozitiv pentru Covid, ca parte a protocolului obligatoriu înainte de a pleca la Jocurile Olimpice de iarnă.

Am inima grea, nu pot să mă duc să-i susţin pe sportivii noştri şi să le transmit consideraţia noastră. Gândurile mele sunt cu ei. Îmi continui misiunile de la distanţă”, a scris ministrul pe Twitter.

Astfel, Franţa nu va avea niciun oficial al statului prezent la JO de la Beijing.

Ministrul declarase cu o zi înainte la RMC că intenţionează să plece în China "fără reţineri".

"Astăzi suntem în dialog cu ţări din întreaga lume. E clar că nu este un boicot, a vorbit preşedintele Republicii pe această temă. Suntem în dialog, vrem să afirmăm poziţiile Franţei pe toate subiectele faţă de China", a spus ea.

Mai multe ţări au boicotat competiţia olimpică de la Beijing. SUA, Marea Britanie şi Australia au anunţat că înalţii lor oficiali nu vor fi prezenţi la JO de iarnă, din cauza abuzurilor Chinei cu privire la musulmanii uiguri din Xinjiang şi a problemelor legate de Hong Kong, informează News.ro.