Zhu Yi, o patinatoare chineză naturalizată, a izbucnit în lacrimi pe gheaţă după ce a căzut de două ori în timpul programului liber, punctat şi de sărituri incomplete, în concursul pe echipe din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing, transmite AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Duminică, tânăra de 19 ani, născută în Statele Unite, a fost ironizată de milioane de oameni pe reţelele de socializare din China pentru încă o evoluţie slabă, cu o căzătură şi un salt ratat, ea clasându-se atunci pe locul zece, ultimul. Pe platforma chineză Weibo, hashtagul #ZhuYiFellOver (Zhu Yi a căzut) a totalizat peste 230 milioane de accesări înainte de a fi dezactivat.

Mulţi chinezi au criticat decizia controversată de a o selecţiona în locul compatrioatei sale Chen Hongyi.

"Îmi venea să plâng în timpul competiţiei, iar la sfârşit n-am putut să-mi reţin lacrimile", a declarat Zhu pentru Beijing Youth Daily după concursul de luni.

Curajoasă, Zhu a perseverat până la sfârşit, însă când ultimele acorduri din "Sunset Boulevard" s-au stins, ea a izbucnit în lacrimi.

Zhu, care a crescut într-o familie de imigranţi chinezi în Statele Unite, a început să reprezinte China în 2018.

Reprezentanţii Rusiei, care concurează sub drapel neutru la JO 2022, au cucerit aurul în concursul pe echipe la patinaj artistic, luni la Beijing. China a încheiat pe locul 5, scrie Agerpres.