​Andrew Parsons, preşedintele Comitetului Internaţional Paralimpic, a fost confirmat, vineri, cu coronavirus, astfel că nu va putea participa la Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Sunt decepţionat, nu voi putea asista la Jocurile Olimpice, întrucât am fost depistat pozitiv la Covid-19.

În timp ce voi fi izolat, mă voi concentra pe vindecarea mea şi pe pregătirea Jocurilor Paralimpice. Voi urmări probele olimpice la televizor", a scris pe Twitter Andrew Parsons.

Jocurile Paralimpice vor avea loc între 4-13 martie la Beijing, în timp ce Jocurile Olimpice de Iarnă încep pe 4 februarie.