Organizatorii Turului ciclist al Sibiului au anunţat, vineri, traseul ediţiei din 2022 a cursei, care este programată în perioada 2-5 iulie.

Turul ciclist al SibiuluiFoto: Facebook - Turul Ciclist Al Sibiului

''Etape spectaculoase ce păstrează suspansul până la final, rute noi cu provocări dintre cele mai dure pentru ciclişti, peisaje care îţi taie răsuflarea şi echipe foarte puternice la start ... acestea sunt pe scurt caracteristicile Turului Ciclist al Sibiului 2022", anunţă organizatorii cursei, pe Facebook.

Turul Ciclist al Sibiului 2022 va demara pe 2 iulie cu un prolog de 4 km la Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului.

Prima etapă se va desfăşura pe 3 iulie, pe traseul Brezoi - Obârşia Lotrului -Transalpina - Jina - Sibiu (Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului), pe 208 km.

Etapa regină se va desfăşura pe 4 iulie, de la Sibiu - Mediaş - Barghiş - Bradu - Avrig - Cârţişoara şi sosirea la Bâlea Lac, după 182 km.

Cursa se va încheia pe 5 iulie, cu două semietape, 3A (Curmătura Stezii - Arena Platoş Păltiniş), un contratimp de 12,5 km, şi 3B, pe traseul Sibiu - Poiana Sibiului - Cristian - Sibiu (Piaţa Mare), pe 99 km.

Nu mai puţin de 27 de echipe au confirmat participarea la ediţia de anul acesta a Turului Sibiului, dintre care trei din World Tour, Bora-Hansgrohe (Germania), Astana Qazaqstan Team (Kazahstan) şi Team Jumbo Vista (Olanda). România va fi prezentă cu echipa naţională, Giotti Victoria Savini Due, MENtoRISE Elite Team CFX şi Team Novak (sub rezerva obţinerii licenţei UCI).

În 2021, cursa a fost câştigată de italianul Giovanni Aleotti (Bora Hansgrohe).

Niciun român nu a reuşit să câştige o ediţie din cele 11 ale cursei de până acum, scrie Agerpres.