Eduard Novak, ministrul Sportului, consideră că 2022 poate fi un an foarte important pentru viitorul sportului românesc, el vorbind, într-un filmuleţ postat în social media, despre proiectele pentru următoarele 12 luni.

Eduard NovakFoto: Facebook

"2022 cred că poate să însemne un an foarte important în viitorul sportului românesc. Avem ocazia de a elabora strategia sportului naţional, avem ocazia de a elabora o nouă lege a sportului, avem ocazia de a digitaliza sistemul sportului românesc, care este imperios necesară. Nu avem date. Dacă nu ai date exacte, nu ai pe ce să construieşti. Nu ştii în ce zonă ai probleme, nu ştii în ce zonă eşti puternic şi numai dacă ştii aceste date poţi să investeşti strategic vorbind.

Avem trei proiecte foarte mari, strategia pentru sport, digitalizare şi legislaţie, şi desigur altele mici, dar foarte importante: reorganizarea sistemului de specializare a antrenorilor şi salarizare şi baze sportive. Bazele sportive trebuie avizate de către Ministerul Sportului şi noi o să ştim exact unde, în baza strategiei, ce baze sportive avem nevoie, ca să nu construim aşa, la întâmplare" - Eduard Novak.

El a precizat că strategia sportului naţional trebuie finalizată în luna martie, însă probabil termenul se va prelungi până în aprilie-mai, scrie News.ro.

"În baza memorandumului strategia trebuie finalizată în martie 2022, dar având această problemă politică, în care am pierdut două luni, probabil aprilie sau începutul lui mai va fi finalizată şi aprobată în guvern, după care noi dorim în paralel să scriem şi Legea Sportului.

Pentru prima dată acest minister are acest nume, Ministerul Sportului, suntem un minister independent, înseamnă putere şi cred că este şi o voinţă politică. Avem acest memorandum care este semnat de mai multe ministere, tot înseamnă o voinţă politică.

Toate analizele noastre de demonstrează cât de important este sportul. Din păcate, astăzi suntem una dintre ţările cele mai predispuse la obezitate, suntem cei mai sedentari din Europa şi cred că strategia poate să reformeze nu numai sportul ci şi sănătatea noastră" - Eduard Novak.