Simona Halep și Elina Svitolina s-au căsătorit în 2021 (cu Toni Iuruc, respectiv Gael Monfils), în timp ce Andy Murray (pentru a patra oară) și Filippo Inzaghi au devenit părinţi pe parcursul acestui an. Însă au fost şi poveşti dureroase, cu trădări şi înşelări, în care au fost implicaţi Eric Abidal (fost jucător la Barcelona) sau Mauro Icardi (atacant al lui PSG).

HotNews.roFoto: Hotnews

Simona Halep s-a căsătorit cu Toni Iuruc

La 15 septembrie, Simona Halep s-a căsătorit civil cu Toni Iuruc, cu care era într-o relaţie de doi ani.

Machiată de Alexandru Abagiu şi coafată de Sorin Stratulat, Halep a avut peste 300 de invitaţi la petrecere, printre care Ilie Năstase, Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu şi Florin Răducioiu.

Tot în lumea tenisului, după o relaţie cu năbădăi, marcată de o despărţire, francezul Gael Monfils şi ucraineanca Elina Svitolina au decis să-şi unească destinele.

Svitolina, în vârstă de 26 de ani, şi Monfils (34 de ani) formează un cuplu din 2019.

Tot în iulie, la patru zile după ce a câştigat titlul European cu Italia, fotbalistul Marco Verratti s-a căsătorit cu modelul Jessica Aidi, la ceremonie fiind prezenţi, între alţii, Zlatan Ibrahimovic, Salvatore Sirugu, Ezequiel Lavezzi şi Javier Pastore.

Marco Verratti este al doilea jucător italian care s-a căsătorit după câştigarea Euro-2020. Federico Bernardeschi s-a căsătorit cu partenera sa la mai puţin de 48 de ore după victoria Italiei în finala Campionatului European.

Şi fotbalistul roman Adrian Rus s-a căsătorit civil în acest an, aleasa sa fiind Carina.

Andy Murray, tată pentru a patra oară

Tot în 2021, Andy Murray a devenit tată a patra oară. Murray şi Kim Sears, ambii în vârstă de 33 de ani, s-au cunoscut în 2005 şi s-au căsătorit în aprilie 2015, la Dunblane, oraşul natal al sportivului.

Primul lor copil, Sophia, s-a născut în februarie 2016, Edie, tot o fetiţă, a venit pe lume în noiembrie 2017, iar Teddy, în noiembrie 2019. Şi cel de-al patrulea copil este tot o fetiţă.

Şi fostul internaţional italian Filippo Inzaghi a devenit tată, partenera sa Angela Robusti, dând naştere lui Edoardo.

Filippo Inzaghi şi Angela formează un cuplu din 2018.

O veste bună a primit şi Cristiano Ronaldo, care a anunţat că va mai avea doi copii, iubita sa Georgina urmând să nască gemeni.

Cristiano Ronaldo şi Georgina Rodriguez mai au o fiică, Alana Martina, născută în noiembrie 2017.

Ronaldo mai are trei copii, Cristiano Jr., născut în iunie 2010 şi gemenii Eva şi Mateo, născuţi în iunie 2017 din mamă surogat.

Eric Abidal și-a înșelat soția cu o jucătoare de la PSG

Însă la 4 noiembrie un caz a şocat lumea sportului: jucătoarea de la PSG Amina Diallo a fost acuzată că a agresat-o pe Kheira Hamraoui.

Diallo a angajat doi bărbaţi pentru a o scoate pe Hamroaoui din maşina ei, apoi a lovit-o cu pumnii şi cu picioarele.

Diallo şi Hamroaoui sunt colege de echipă atât la nivel de club, cât şi la naţionala Franţei.

Diallo, în vârstă de 26 de ani, a venit la PSG de la Guingamp, în urmă cu cinci ani şi, după mai multe perioade de împrumut la alte echipe, a devenit o jucătoare din ce în ce mai importantă pentru PSG.

Hamraoui s-a întors la PSG, anul acesta, de la Barcelona. Convocată de 36 de ori la echipa naţională a Franţei, ea a câştigat trei trofee ale Ligii Campionilor în carieră, de două ori cu Lyon şi, anul trecut, cu Barca.

În urma acestei agresiuni s-a descoperit că Hamraoui a avut o relaţie cu Eric Abidal, în perioada în care fostul international francez era secretar tehnic la FC Barcelona.

Soţia lui Abidal, Hayet, a depus actele de divorţ după aceste dezvăluiri, însă şi ea şi fostul fotbalist vor fi audiaţi în cazul agresiunii, fiind suspiciuni că soţia francezului ar fi fost “creierul operaţiunii”.

Soția lui Eric Abidal

În octombrie, argentinianca Wanda Nara, soţia şi impresarul lui Mauro Icardi, a anunţat că pleacă împreună cu copiii de la Paris, reproşându-I soţului ei o presupusă aventură.

După o săptămână de probleme personale expuse în public şi cu repercusiuni pe plan sportiv, Wanda a decis să-l ierte pe Mauro şi a revenit în căminul conjugal, transmite News.ro.