Carlos Arthur Nuzman, fostul preşedinte al Comitetului Olimpic Brazilian (COB), a fost joi condamnat la 30 de ani de închisoare pentru corupţie, spălare de bani şi evaziune fiscală.

HotNews.roFoto: Hotnews

Judecătorul Marcelo Bretas a afirmat că Nuzman (79 de ani) a avut un rol cheie în schema prin care a cumpărat voturi pentru ca Rio de Janeiro să găzduiască Jocurile Olimpice din 2016.

''Motivele care l-au condus pe Carlos Nuzman la aceste practici criminale sunt foarte grave. El s-a demonstrat a fi o persoană lacomă şi, pe deplin conştient de natura criminală a acţiunilor sale, s-a folosit de rolul său public pentru a duce la capăt aceste fapte'', a spus Brestas în discursul său.

Conform legii braziliene, Nuzman va rămâne în libertate până la epuizarea tuturor căilor de apel.

Fostul guvernator al statului Rio, Sergio Cabral, antreprenorul Arthur Soares şi şeful operaţiunilor la Jocurile Olimpice Rio 2016, Leonardo Gryner, au fost găsiţi şi ei vinovaţi în acest proces.

Potrivit anchetatorilor, Nuzman, Cabral, Soares şi Gryner au coordonat plata unei mite de două milioane de dolari către fostul preşedinte al Federaţiei Internaţionale de Atletism (ex-IAAF), senegalezul Lamine Diack, şi fiul acestuia, Papa Diack, în schimbul voturilor pentru obţinerea dreptului de organizare a Jocurilor Olimpice.

Nuzman a demisionat în octombrie 2017 de la conducerea Comitetului Olimpic Brazilian, pe care a deţinut-o mai mult de două decenii, după ce a fost plasat în arest la domiciliu, conform Agepres. ​