Înotătorul român Vlad Stancu a reușit să stabilească un nou record naţional în proba de 1500 metri, la 16, 17 şi 18 ani, la Campionatele Europene de nataţie în bazin scurt de la Kazan.

Vlad StancuFoto: KEMPINAIRE Stéphane / AFP / Profimedia

După ce marţi, a realizat un nou record naţional la 16, 17 şi 18 ani în proba de 400 m liber, miercuri dimineaţă Vlad a reuşit aceeaşi performanţă, dar în proba de 1500 metri liber.

Sportivul român, în vârstă de 16 ani, a terminat cursa din serii cu timpul de 14:55.74 minute - nou record naţional la 16, 17 şi 18 ani, relatează News.ro.

El va mai concura la Kazan în probele de 200 m liber şi 800 m liber.