Sportivul român Cristian Luca a reușit să câștige, duminică, la Campionatele Europene de haltere Under-23 de la Rovaniemi (Finlanda), trei medalii de aur la categoria 55 de kilograme.

Lotul Romaniei deplasat la Campionatul european de Haltere U23Foto: Federatia Romana de Haltere / Facebook

Luca s-a impus la smuls cu 112 kg, la aruncat a ocupat primul loc cu 131 kg, iar la total a ieşit învingător cu 243 kg.

La aceeaşi categorie, Valentin Ionadi Iancu a câştigat trei medalii de argint, cu 108 kg la smuls, 131 kg la aruncat şi 239 kg la total.

De remarcat că la această categorie au evoluat doar trei sportivi, potrivit Agerpres.

În concursul feminin, la cat. 55 kg, Larisa Dincă (CS Olimpia Bucureşti) a fost a opta la stilul smuls, cu 67 kg, a cincea la aruncat, cu 90 kg, şi a şaptea la total, cu 157 kg.​