Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a reafirmat, sâmbătă, refuzul oricărui contact între sportivii din Iran şi cei israelieni. El a făcut declaraţia în timpul unui discurs în faţa medaliaţilor iranieni la Jocurile Olimpice şi Jocurile Paralimpice de la Tokyo, informează AFP.

Ali KhameneiFoto: AFP / AFP / Profimedia

Iranul nu recunoaşte statul israelian şi susţinerea cauzei palestiniene reprezintă un element de bază al politicii sale externe de la revoluţia islamică din 1979.

De-a lungul anilor, sportivii iranieni au evitat confruntările cu israelienii alegând să fie descalificaţi sau prezentând certificate medicale care arătau că sunt inapţi, transmite News.ro.

“Un sportiv iranian demn de acest nume nu poate strânge mâna unui reprezentant al regimului criminal pentru a obţine o medalie”, a spus Ali Khamenei.

“Regimul sionist însetat de sânge încearcă să obţină legitimitate participând la evenimente sportive internaţionale, cu asistenţa lumii arogante, însă responsabilii noştri din sport şi sportivii noştri nu trebuie să rămână pasivi”, a adăugat el.

La Jocurile Olimpice de la Tokyo, Iranul a obţinut şapte medalii, dintre care trei sunt de aur. La Jocurile Paralimpice, iranienii au câştigat 24 de medalii, dintre care 12 de aur.