Când un antrenor a venit la ele la școală să facă selecție pentru canotaj, Simona Radiș și Ancuța Bodnar, care au adus României singura medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Tokyo, nici nu știau să înoate. Erau în clasa a VII. Nici măcar nu văzuseră marea. "Mi-a fost frică la început să nu mă înec, dar treptat m-am dezghețat, am prins curaj", a spus Simona, joi, la interviurile HotNews.ro LIVE.
Echipajul de dublu vâsle feminin al României, format din Simona Radiș și Ancuța Bodnar, duble campioane europene, a adus României singura medalie de aur la Jocurile Olimpice, după o cursă fenomenală. Au reușit să aducă aurul olimpic pentru România în proba de dublu vâsle după 37 de ani, când la Jocurile Olimpice de la Los Angeles Elisabeta Lipa și Mărioara Popescu câștigau medalia de aur.
Canotoarele au 22 de ani. Simona Radiș este din satul Avrămeni din județul Botoșani, iar Ancuţa Bodnar este originară din județul Suceava, comuna Vatra Moldoviței.
Cele două sportive au povestit, la interviurile HotNews.ro, cum au ajuns să practice canotajul. Aveau 14 ani și nici măcar nu știau să înoate, condiție obligatorie.
Aveau 14 ani, erau în clasa a VII-a, când la școlile lor au venit antrenori ca să facă selecție pentru canotaj. Nu știau nimic despre acest sport, nu știau să înoate și nici măcar nu văzuseră vreodată marea.
Ancuța Bodnar:
- În 21 mai 2012 eram la școala din comuna Vatra Moldoviței. A venit o antrenoare, doamna Mariana Mariș de la Clubul Sportiv Școlar Orșova în selecție pentru canotaj. Eram în clasa a VII-a, semestrul al doilea. În acel moment eram în parcul școlii, m-a văzut și a zis să mergem la domnul director. Pe moment m-am panicat, dar ne-a spus că eu aș fi bună pentru canotaj. Am fost încântată de idee, am zis să încerc, dar nu știam dacă vor fi și părinții ok. Inițial, bunica și mama nu erau de acord. Doar tata imi spunea să merg să încerc, să văd cum e. Așa a început drumul meu către canotaj.
Simona Radiș:
- Povestea e asemănătoare. Eram în 2013, eram la ora de matematică. A venit domnul director însoțit de domnul antrenor Bulie George, era de la clubul sportiv din Botoșani. Atunci nu știam despre canotaj, nu cochetam deloc cu sportul. Mi-a spus că sportul vine cu foarte multe oportunități. Mi-a spus că merită să îl practic, chiar dacă nu sunt făcută pentru el, că nu e nici o problemă, mă pot întoarce acasă să-mi continui studiile.
- Pe mine m-a convins din prima, dar partea grea era să-mi conving și părinții. Aveam 14 ani și era prima mea plecare la așa o distanță mare de casă. Dar au înțeles că eu cred că acesta ar putea fi drumul meu. Au fost de acord, m-au susținut. M-am mutat la Snagov, la liceul teoretic Mihail Kogălniceanu. Ancuța se antrena la Orșova, mult mai departe.
Unde au vâslit pentru prima dată?
Ancuța Bodnar:
- Pe Dunăre. Pe 16 mai am ajuns la Orșova. La început totul e ca o joacă. Eu nu știam să înot la acel moment, iar în canotaj trebuie să știi să înoți, să iei viza să ieși pe apă. Dacă nu, ieși cu vesta de salvare și este foarte incomod. Am învățat să înot, am început întâi pe ergometru, apoi în sala de forță și apoi pe apă. A fost ca o joacă la început. Treptat am învățat. Au venit și primele concursuri care m-au ambiționat
- Nu fusesem niciodată la mare. Abia în 2013, la un an de sport, am avut campionatul național la Năvodari. Atunci a fost prima dată când am fost la mare.
Simona Radiș:
- Nu știam nici eu să înot. Dar am învățat treptat, mi-a fost frică la început să nu mă înec, dar m-am dezghețat, am prins curaj. Am înotat la Snagov, dar foarte puțin, înotam mai pe lângă ponton, să mă țin de el. Apoi am fost duși toată echipa de mici sportivi la un bazin de înot, cu ajutorul unei instructoare am învățat și am primit viza.
0
1
