Antrenorul american de atletism Alberto Salazar va trebui să îşi efectueze în totalitate suspendarea de patru ani pentru ''incitare'' la dopaj, după ce a pierdut apelul înaintat la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) de la Lausanne, au scris, miercuri, BBC şi The Times, citate de AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Salazar (63 ani), care a fost antrenorul atletului britanic Mo Farah, cvadruplu campion olimpic şi sextuplu campion mondial (5.000 şi 10.000 m), fusese suspendat în 2019 de către Agenţia Antidoping Americană, după o anchetă de patru ani.

Conducătorul iniţiativei Oregon Project, un grup de antrenamente de înalt nivel bazat în nord-estul Statelor Unite şi finanţat de Nike, Salazar a fost acuzat, între altele, de trafic de testosteron. Centrul de antrenamente, creat în 2001, a fost închis ulterior.

Salazar a câştigat de trei ori la rând Maratonul de la New York City, în anii 1980, după care a antrenat o serie de atleţi olimpici, printre care şi Farah, informează Agerpres.