JO 2020: Campioanele olimpice din China la ciclism viteză, pe podium cu insigne cu fostul lider chinez Mao Zedong - Reacția CIO

de L.V.A.     HotNews.ro
Marţi, 3 august 2021, 14:49 Sport | Alte sporturi


Bao Shanju si Zhong Tianshi
Foto: Shutaro Mochizuki / AFLO / Profimedia
Ciclistele Zhong Tianshi şi Bao Shanju, care au cucerit aurul în proba de viteză pe echipe de luni din cadrul JO Tokyo 2020, au urcat pe podium purtând insigne cu fostul lider chinez Mao Zedong. Comitetul Internaţional Olimpic (CIO) a cerut imediat explicații Chinei pentru gesturile sportivelor.

"Am cerut Chinei să prezinte această situaţie după ce au apărut informaţii în media", a spus la Tokyo purtătorul de cuvânt al CIO, Mark Adams.

Ciclistele Zhong Tianshi şi Bao Shanju, care au cucerit aurul în proba de viteză pe echipe, luni, au urcat pe podiumul de premiere purtând insigne cu fondatorul şi primul lider (1949-1976) al Republicii Populare Chineze.

Carta Olimpică interzice manifestaţiile politice ale sportivilor pe podium, pe stadioane sau la ceremoniile Jocurilor Olimpice, precum şi orice fel de manifestaţii cu caracter solidar sau social.

Duminică, atleta americană Raven Saunders, vicecampioană olimpică la aruncarea greutăţii, a marcat medalia de argint cucerită la Jocurile Olimpice de la Tokyo urcând pe podiumul de premiere cu braţele în formă de X, un mesaj destinat persoanelor oprimate.

Saunders, în vârstă de 25 de ani, a fost prima sportivă de la debutul Jocurilor Olimpice de la Tokyo care s-a folosit de ceremonia de acordare a medaliilor în scopuri politice.

Deocamdată, CIO a refuzat să precizeze dacă o va sancţiona pe Saunders, potrivit Agerpres.








Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















2425 vizualizari

  • +7 (13 voturi)    
    Ca si Eurovizionul (Marţi, 3 august 2021, 14:56)

    Gelu Balsam [utilizator]

    Olimpiada devine din ce in ce mai politizata.
  • +3 (11 voturi)    
    Daca BLM e permis atunci si altele sunt permise (Marţi, 3 august 2021, 14:56)

    Gryphus [utilizator]

    sau CIO face iar discriminare in functie de interesul politic?
  • +3 (7 voturi)    
    UNICA penalizare ... (Marţi, 3 august 2021, 15:52)

    danmarian [utilizator]

    UNICA penalizare ar trebui sa fie : Pierderea medaliei si excluderea de la Olimpiada ! CLAR si efectiv ! Ca este o jale sa-l vezi pe marele CRIMINAL Mao la Olimpiada !
  • +4 (6 voturi)    
    retragerea medaliilor (Marţi, 3 august 2021, 16:46)

    Coco Whistle [utilizator]

    si interzicerea participarilor la olimpiade. e ca un cod de conduita al firmelor. nu-l respecti esti dat afara. simplu.
  • 0 (0 voturi)    
    Omagiu lui Mao (Marţi, 3 august 2021, 23:09)

    Observatory [utilizator]

    umanității : virusul original 100% made in China !


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Top 10 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by