La doar 16 ani, David Popovici a ocupat locul patru în finala olimpică de la 200 m liber, la doar două sutimi de medalia de bronz. Înaintea finalei sale și a lui Robert Glință de marți, Camelia Potec a postat o poză cu cei doi sportivi de când erau mici.

David PopoviciFoto: KEMPINAIRE Stéphane / AFP / Profimedia

În ziua finalelor din proba de 200 m liber, respectiv 100 m spate, Camelia Potec, președintele Federației Române de Natație (FRNPM), a postat pe Facebook o fotografie cu Glință și Popovici, însoțită de un mesaj de încurajare.

În poza respectivă, se vede clar că cei doi erau mai mici. Camelia Potec a adăugat: ”Sunt momente când generațiile se întâlnesc si puterea creste. Sunt momente de inspirație pentru performantă în formarea viitoarelor generații”.

David Popovici a ratat pentru doar două sutimi bronzul la 200 metri liber, dar este văzut ca unul dintre favoriți în proba sa preferată de 100 metri liber. De la ora 13:20, David va participa în seriile de la 100 metri liber.

Pe de altă parte, Robert Glință, campion european en titre la 100 m spate, a încheiat pe locul opt finala masculină de la Tokyo în aceeași probă.

Senzaționalul David Popovici, prima declarație după ratarea bronzului olimpic: "Cred că dacă îmi lăsam o unghie un pic mai lungă, poate luam locul trei"