​Numărul persoanelor, cu excepţia sportivilor, care vor participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo, ar putea fi mai mic de 1.000, anunţă agenţia Kyodo, citând o sursă bine informată, care a dorit să-şi păstreze anonimatul.

JO TokyoFoto: CHARLY TRIBALLEAU / AFP / Profimedia

Acest grup de persoane ar fi în principal demnitari străini şi invitaţi de categoria VIP şi ar fi singurii care ar urma să asiste la eveniment, pe stadionul cu o capacitate de 68.000 de locuri, potrivit sursei respective.

Un purtător de cuvânt al Comitetului de organizare Tokyo 2020 a subliniat că nu poate confirma momentan numărul de invitaţi care vor participa la ceremonia de deschidere, programată în data de 23 iulie pe Stadionul Olimpic din capitala Japoniei.

Printre cei prezenţi pe stadion se va număra împăratul Japoniei, Naruhito, care va declara deschisă cea de-a XXXII-a ediţie a Jocurilor Olimpice, iar printre participanţi şi invitaţi se va număra şi prima doamnă a Statelor Unite, Jill Biden, după cum a confirmat Casa Albă, precizează EFE.

După interzicerea spectatorilor străini, din cauza pandemiei de coronavirus, organizatorii au decis pe 8 iulie să interzică şi prezenţa publicului japonez la întrecerile olimpice de la Tokyo şi din prefecturile vecine Kanagawa, Saitama şi Chiba.

Decizia de a nu permite accesul fanilor la competiţiile de la Tokyo a fost luată la scurt timp după ce capitala Japoniei a intrat într-o nouă stare de urgenţă sanitară din cauza coronavirusului, care va acoperi întreaga perioadă a Jocurilor Olimpice şi se va încheia pe 22 august, informează Agerpres.