La vârsta de doar 12 ani, Abhimanyu Mishra a devenit cel mai tânăr mare maestru din istoria șahului, relatează CNN.

Abhimanyu Mishra a devenit cel mai tanar mare maestru sah din istorieFoto: chess.com

Mishra, care s-a născut în New Jersey, SUA, a depășit recordul lui Serghei Karjakin care devenise mare maestru la vârsta de 12 ani și 7 luni. Tânărul american are 12 ani, 4 luni și 25 de zile.

Pentru a deveni un mare maestru în șah, un jucător trebuie să obțină cele trei norme ale titlului și să aibă un coeficient Elo, ratingul în funcție de care sunt clasificați jucătorii, de 2.500 acordat de Federația Internațională de șah.

Mishra a obținut a treia normă miercuri la turneul Vezerkepzo GM Mix din Budapesta după ce l-a învins pe marele maestru Leon Mendonca.

Acesta depășise deja coeficientul Elo de 2.500 necesar pentru a obține titlul în luna iunie, reușită care i-a deschis calea pentru a depăși recordul lui Karjakin care rămăsese în picioare timp de 19 ani.

Tânărul a postat un mesaj de celebrare pe Twitter, afirmând că:

„Am dat în sfârșit șah mat celui mai mare adversar (pandemia în desfășurare) care m-a oprit pentru 14 luni. Mulțumesc tuturor pentru toată dragostea și sprijinul vostru. De abia aștept cupa Mondială”.

Stabilirea unor noi recorduri este ceva cu care Mishra s-a obișnuit. Când avea doar 7 ani acesta a devenit cel mai tânăr Expert al Federației de Șah din Statele Unite iar apoi cel mai tânăr Maestru Național când avea 9 ani.

La vârsta de 10 ani, 9 luni și 20 de zile acesta devenise cel mai tânăr Maestru Internațional.