​Pugilistul român Cristinel Măzăreanu s-a calificat, joi, în optimile de finală ale cat. 60 kg, la Campionatele Mondiale de box pentru tineret de la Kielce (Polonia), în urma unei victorii la puncte obţinute în faţa danezului Elias Idrissi, informează Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Măzăreanu a câştigat cu 4-1 (28-29, 29-28, 30-27, 29-28, 30-27), iar în optimi îl va înfrunta pe columbianul Jhon Elin Orobio Siniestra, pe 18 aprilie.

La cat. 69 kg, Ioan Deaconu a fost învins la mare luptă în turul al doilea de turcul Cem Kaya, decizie 5-0 (28-28, 28-28, 28-28, 28-28, 29-27).

România participă la Mondialele din Polonia cu 12 boxeri, şapte la masculin şi cinci la feminin.

Pe 16 aprilie vor avea şansa debutului Andrei Musteţ (cat. 64 kg), direct în turul secund, contra danezului Warraich Ilias Naseer, şi Iulian G. Dumitrescu, în primul tur la cat. 75 kg, contra letonului Endijs Ivanovs.

La feminin, două dintre elevele antrenate de Adrian Lăcătuş şi Constantin Gălbenuşe vor urca în ring pe 17 aprilie: Elisabeta Ostan, în optimile cat. 48 kg, contra japonezei Hikaru Kato, Iulia Guţă, în optimile cat. 64 kg, împotriva Ninei Radenovic (Muntenegru). Marian George Ghinoiu îl va înfrunta pe uzbecul Ibrohim Işjonov, în optimile cat. 49 kg, iar Adrian Preda îşi va încrucişa mănuşile cu rusul Aleksei Şendrik, în optimile cat. 56 kg.

Pe 18 aprilie, Petronela Schinte va intra direct în sferturile cat. 81 kg, contra sportivei kazahe Asel Sagatova, iar Loredana-Andreea Marin va boxa în sferturile cat. 60 kg cu uzbeca Dilfuza Bekova. De asemenea, Măzăreanu va boxa în optimile cat. 60 kg cu Orobio Siniestra.